In centrul Timisoarei – Arteziene cu ape murdare, din cauza birocratiei

Daca nu vine tramvaiul pe cat de repede ti-ai dori, cat timp esti in Piata Libertatii, ai varianta sa mergi sa arunci un ochi la „balta cu porumbei”, adica la fantana arteziana care este folosita si ca adapatoare de multi dintre porumbeii „centrali” ai orasului.
fantana arteziana timisoara
Asa am facut si noi si, dand de mai multe ori de o apa la fel de murdara, de fiecare data, am incercat sa vedem cum se poate remedia aceasta problema.

Ceea ce se putea vedea in fantana arteziana din Piata Libertatii, atat in ziua in care am ajuns sa o studiem accidental, dar si mai apoi, cand ne-am oprit pentru a vedea daca s-a schimbat ceva, nu ar fi lasat urme de indoiala nici unui igienist, nici unui lingvist : era o apa murdara. Nu doar prin aspectul care o lua spre laptos sau prin fulgii si penele care aratau ca nu fusese schimbata de multa vreme, ci si prin niste pojghite de la suprafata apei, care aratau oarecum uleios si care se spargeau in zone ceva mai curate de-abia acolo unde cadeau stropii noi aruncati de pompa, pe sistem tasnitoare.

Cei care fac curat in zona, oameni ai Salubritatii, nu aveau habar cine ar trebui sa se ocupe de aceasta fantana. Flavius Boncea, purtatorul de cuvant al Primariei Timisoara, sustine ca apa se schimba in fiecare saptamana, dar nu era clar cine schimba aceasta apa, adica, in „proprietatea” cui este fantana. Dupa cateva telefoane la Retim si Aquatim am fost trimisi iar la Primarie, cu o informatie mai concreta : ca de Directia Edilitara, Biroul Hidrotehnic, din cadrul Municipalitatii, tin fantanile arteziene din Timisoara, toate in afara de doua.

Marius Onetiu, seful Biroului Hidrotehnic, a avut amabilitatea sa ne descalceasca firul, istoria si apartenenta, in ceea ce priveste ingrijirea, pentru fantanile arteziene din oras. Astfel am ajuns si la cea care ne interesa pe noi, cea din Piata Libertatii, dar… exista un contract cu o firma, Elkana S.R.L., care trebuie sa se ocupe si de aceasta fantana.

Ca orice serviciu pe care Primaria il ofera unei firme, spre realizare, a existat si aici o licitatie. Astfel, am aflat din caietul de sarcini al licitatiei castigate de Elkana S.R.L. ca se mentiona clar : „Se vor lua in calcul, la intocmirea ofertei, intretineri saptamanale preventive pentru fiecare obiectiv si o revizie lunara”. Aceste intretineri saptamanale implica si schimbarea apei. Surse din Primarie ne-au spus ca, dupa anuntarea castigatorului licitatiei, cineva a facut o contestatie. Asa ca, desi de vreo doua luni ar trebui sa vorbim de „stapan nou” la fantanile arteziene din oras, de facto ele au mai ramas o vreme de izbeliste.

In legatura cu posibilitatea ca aceasta stare sa se schimbe, l-am solicitat pe ing. Dinu Cotuna, managerul firmei Elkana S.R.L., sa ne prezinte un plan de bataie. Acesta ne-a declarat ca stie ca fantana arteziana din Piata Libertatii este una mai speciala, dat fiind ca de acolo beau apa si numeroase pasari, si a mentionat aceeasi intarziere in intrarea in legalitate ca administrator al acestei fantani a firmei pe care o conduce. „Vom rezolva acest lucru, cu apa acestei fantani arteziene, in cel mai scurt timp cu putinta”, promite Dinu Cotuna.

Molimele pasarilor vin si din apa
O apa care nu este schimbata multa vreme si care este folosita de pasari, in special porumbei, pentru a bea si pentru a se spala, este o sursa de boli pentru pasari. Viorel Herman, conferentiar universitar la Facultatea de Medicina Veterinara, specialist in boli infectioase si patologie aviara, spune ca una dintre bolile care se raspandesc in acest fel este pseudomonoza aviara, „produsa de o bacterie care, de regula, se transmite prin apa, unde porumbeii isi fac toaleta. De asemenea, si paramixoviroxa si difterovariola se pot transmite prin intermediul acestor ape neschimbate”.

Autor: Ramona Balutescu

Sursa: Timpolis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *