Hunedorenii care protejeaza mediul inconjurator si sunt interesati ca locul in care traiesc sa fie curat vor fi premiati prin intermediul campaniei „Hunedoara si mai curata”, lansata, marti, 5 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, de catre societatea Proserv din Hunedoara si saptamanalul Replica. Concursul a fost prezentat elevilor de la Colegiul National „Iancu de Hunedoara” , cei care au si popularizat campania in randul locuitorilor municipiului Hunedoara, cu ajutorul unor taloane de concurs. Pe langa aceasta campanie, Ziua Internationala a Mediului a adus Hunedoarei si trofeul pentru locul intai pe tara, obtinut la sectiunea de sadit plante verzi din cadrul „Programului de Responsabilitate Sociala – Milioane de oameni, milioane de copaci”, desfasurat la nivel national.
„Ne inunda gunoaiele”
Importanta conservarii si protejarii mediului, date despre campania „Hunedoara mai curata”, dar si modul in care municipalitatea hunedoreana a ajuns sa fie cea mai buna din tara la ritmul si numarul de plante verzi sadite in anul 2006 si prima parte a lui 2007, au fost prezentate, marti, elevilor de la Colegiul National „Iancu de Hunedoara”, de catre primarul municipiului Nicolae Schiau, reprezentanti ai Garzii de Mediu si ai Agentiei Judetene de Protectia Mediului, dar si de catre conducerile firmei Proserv Hunedoara, cea care se ocupa de maturatul si curatenia strazilor din oras, si a SC Salub SA Ploiesti, punctul de lucru Hunedoara, cea care gestioneaza sectorul de colectare si transport a gunoiului menajer. Pentru ca sunt tineri si au varsta la care se formeaza atat deprinderile rele, cat si cele bune, elevilor hunedoreni le-a fost solicitat sprijinul pentru aceasta campanie, dar si pentru sensibilizarea locuitorilor in legatura cu necesitatea protectiei mediului, de la curatarea locului in care traiesc, a zonelor verzi, pana la aruncarea gunoiului menjer in locurile special amenajate si a hartiilor la cosurile de gunoi aflate pe strazile orasului.
„Incepem o actiune azi, la un liceu, din care au plecat initiatori ai unor activitati din toate domeniile. Ne inunda gunoaiele de toate felurile si din toate directiile. De aproximativ un an, exista niste oameni care muncesc zi si noapte pentru a face din acest oras unul mult mai curat. Va rog sa ne ajutati sa transformam Hunedoara intr-un loc mai curat, pentru ca bunavointa si finantarea consiliului local nu sunt suficiente. Degeba plantam flori, daca ele dispar peste noapte, degeaba adunam gunoaiele, daca ele apar a doua zi”, a afirmat Carmen Harau, managerul Proserv Hunedoara.
Plante de milioane de lei
Pe de alta parte, primarul Nicolae Schiau a recunoscut ca, pe langa municipalitate, in castigarea locului intai pe tara la sadirea de plante verzi in cadrul „Programului de Responsabilitate Sociala – Milioane de oameni, milioane de copaci”, desfasurat sub egida Fundatiei Prais si organizat de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, un rol important l-a avut si Proserv, firma care, de peste un an, se ocupa de curatenia stradala a Hunedoarei si a reusit sa aduca o schimbare in bine in modul in care arata, acum, municipiul de pe Cerna.
Aproximativ 1,5 milioane de lei, atat au fost cheltuiti, anual, incepand din 2005, de catre Primaria Hunedoara pentru infrumusetarea orasului prin plantarea a circa 600.000 de flori de vara si panselute, 500.000 de trandafiri, peste 25.000 de fire de gard viu si a aproximativ 7.300 de arbusti si arbori ornamentali. „Eu cred ca rezultatele acestor campanii de plantari sunt deja vizibile pe toata raza municipiului. Avem multe spatii verzi si pentru acest lucru trebuie sa multumesc si firmei Proserv, care ne-a ajutat in aceasta campanie. Din pacate, in Hunedoara se afla multi plopi foarte vechi, plantati din anul 1965, care sunt in pericol de a se rupe oricand si de a provoca accidente. Am hotarat sa taiem o parte din ei si sa-i inlocuim cu arbori ornamentali de talie joasa care sa nu creeze probleme”, a afirmat primarul Hunedoarei, Nicolae Schiau. Din pacate, la fel ca in multe alte cazuri, nici aceasta campanie de plantat arbori nu a fost lipsita de incidente prin care unii hunedo-reni au demonstrat ca nu le pasa in niciun del de protejarea mediului inconjurator, si cu atat mai putin de munca unor oameni care au vrut sa transforme orasul in care traiesc intr-unul mai frumos si mai curat. „Multi dintre arborii, arbustii si puietii pe care i-am plantat au fost distrusi. Pe strada Alexandru Vlahuta, intr-o noapte, au fost rupti toti puietii plantati. Am inceput sa le punem si -tutori- de protectie, insa degeaba”, a mai spus primarul.
Chestionar si parada de „tinute”
De Ziua Internationala a Mediului, autoritatile municipiului Hunedoara au fost felicitate de reprezentantii Agentiei de Protectia Mediului, dar si de cei ai Garzii de Mediu, atat pentru figura frumoasa pe care au facut-o la concursul pe teme de mediu, pentru campania care a debutat marti, cat si pentru faptul ca acest oras se afla pe primul loc in ceea ce priveste numarul spatiilor verzi. „Salut actiunea Primariei Hunedoara si a firmei Proserv si m-as bucura ca si alte orase din judet sa urmeze acest exemplu. Apreciez si faptul ca Hunedoara este municipiul cu cele mai multe spatii verzi din judet. Sper sa va bucurati de aceste oaze de verdeata. Voi, tinerii, veti decide daca veti arunca o hartie pe jos sau la cosul de gunoi”, a afirmat comisarul Cristian Moldovan, seful Garzii de Mediu a judetului Hunedoara.
Pe de alta parte, elevii Colegiului National „Iancu de Hunedoara” au demonstrat ca nici ei nu au stat cu mainile in san in ceea ce priveste protejarea mediului. Dupa ce au prezentat audientei, aflata intr-una din salile colegiului, cateva „tinute” confectionate din carton, dopuri de plastic, plasa de tantari, saci de plastic pentru menaj, hartie creponata sau pachete de tigari, adica din materiale pe care le gasim de obicei intr-un container de gunoi, elevii hunedoreni au facut public un proiect prin care vor incerca sa afle, cu ajutorul unui chestionar, cum vor locuitorii municipiului sa arate orasul in care locuiesc. Chestionarele au fost impartite printre hunedoreni, impreuna cu taloanele de concurs pentru campania „Hunedoara mai curata”. In cadrul acesteia, locuitorii care se dovedesc a fi cei mai gospodari si vor avea cea mai curata curte a scolii, cea mai curata zona verde sau cel mai curat trotuar din fata casei vor fi premiati cu 2000 sau, respectiv, 500 de RON constand in servicii si produse de curatenie si infrumusetare.
TINERII au strans gunoiul
Pentru a da startul campaniei „Hunedoara, si mai curata”, cativa membri ai filialei hunedorene a Organizatiei „Cercetasii Romaniei”, alaturi de elevi de la Colegiul National „Iancu de Hunedoara”, s-au adunat in spatele Restaurantului Gambrinus, si-au pus manusi pe maini si au inceput sa stranga gunoaiele. Dupa aproximativ o ora, timp in care niciunul dintre trecatorii de pe strada nu a facut vreun gest pentru a-i ajuta, grupul de copii a adunat cativa saci de reziduuri, pe care i-au transportat, apoi, la containerul de gunoi din cartierul respectiv. Dupa munca, grupul de cercetasi s-a alaturat celorlalti colegi ai lor, care „au tinut calea” hunedorenilor, le-au explicat care este insemnatatea Zilei Mondiale a Mediului si le-au impartit taloanele pentru a putea participa la campania prin care Hunedoara s-ar putea transforma intr-un oras mai curat.
Cererile elevilor
O pista pentru role si biciclete si containere de gunoi speciale pentru PET-uri sau hartie, acestea au fost solicitarile pe care elevii Colegiului National „Iancu de Hunedoara” le-au facut primarului Nicolae Schiau si conducerii firmei Proserv. Seful primariei le-a promis acestora ca, in cel mult un an si jumatate, in Hunedoara, va fi construit un patinoar si un aqualand, unde va exista si un loc special pentru role si biciclete. Nici conducerea firmei Proserv nu a ramas indiferenta la cererea elevilor, patronul acesteia, Carmen Harau, asigurandu-i pe copii ca, dupa ce se vor intoarce din vacanta, in luna septembrie, vor putea sa colecteze separat hartia si PET-urile, in doua containere speciale.