Aproximativ 3.000 de elevi din toate judetele dunarene participa incepand de astazi la o campanie de ecologizare a fluviului.
Campania isi propune sa educe si sa constientizeze romanii in ceea ce priveste curatenia apelor si in special a Dunarii.
Evenimentul se afla la a doua editie, iar anul acesta va avea si o premiera – curatarea luciului de apa cu ambarcatiuni speciale si scafandri.
Lacramioara Sitaru este coordonatoarea echipei din Giurgiu.
„Pentru cel de-al doilea an consecutiv, echipa „Let’s do it, Romania!” desfasoara in aceasta primavara campania „Let’s do it, Danube!”, creata cu scopul de a educa si responsabiliza cetatenii Romaniei in ceea ce priveste curatenia apelor si in special a Dunarii, cea mai importanta apa curgatoare din tara. Campania debuteaza pe 21 martie, cu o actiune de curatenie, ecologizare, la care sunt asteptati peste 3000 de elevi.
„Actiunea de curatenie marcheaza Ziua Internationala a Apelor, de pe 22 martie. „Let’s do it, Danube!” va continua cu o ampla campanie de educare ecologica in scoli, prin intermediul trainingurilor interactive sustinute de echipele locale. Elevii vor invata ce inseamna un comportament responsabil fata de mediu si care sunt lucrurile pe care le pot face zi de zi pentru a proteja planeta si a reduce poluarea, primind in acelasi timp si informatii despre fluviul Dunarea, fauna si flora pe care acesta le gazduieste”, spune Lacramioara Sitaru.
Aproximativ 3.000 de elevi din toate judetele dunarene participa incepand de astazi la o campanie de ecologizare a fluviului.