Activitati industriale cu zero deseuri

Hunedoara: Prefectul Vasilescu intervine la ministrul Mediului în problema deşeurilor de plumb
Activitati industriale cu zero deseuri
Activitati industriale cu zero deseuri

Un proiect romano-norvegian de 220.000 de euro vizeaza crearea, in comunitatile locale din 6 judete din nordul tarii, a unui ecosistem industrial in care se recomanda utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile

Ieri, Agentia pentru Protectia Mediului Suceava a gazduit lansarea proiectului „Parteneriate pentru activitati industriale cu zero deseuri” (PAZEWAIA), finantat de Guvernul Norvegiei, prin „Innovation Norway”, in cadrul Programului EEA – Grants, si promovat de GEC „Bucovina” Suceava in colaborare cu International Development Norway. Proiectul pentru eliminarea deseurilor din activitatile industriale are ca zona de aplicare, pentru o perioada de 22 de luni, judete din nordul tarii, respectiv Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Maramures si Bistrita. Acesta dispune de un buget de 220.000 de euro, dintre care 198.000 de euro sunt asigurati prin „Innovation Norway”. Proiectul este in conformitate cu Strategia „Europa 2020”, parte a Programului pentru inovare in industria verde, avand ca obiectiv general crearea, in comunitatile locale, a unui ecosistem industrial in care se recomanda utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. Printre obiectivele specifice se numara cele privind evaluarea deseurilor care pot fi reintroduse in ciclul economic; generarea, impreuna cu managerii, a unor productii curate, dar si perfectarea de parteneriate de afaceri simbiotice in zona celor 6 judete amintite, incurajate fiind relatiile de afaceri dintre companii din Norvegia si cele din Romania, pentru adaugarea de valoare la resursele disponibile. De asemenea, sunt urmarite proiectarea unui instrument informatic, in scopul sporirii utilizarii resurselor locale; cresterea coeziunii teritoriale in zonele focale, cat si colaborarea cu partenerii norvegieni si cu expertii din diferite domenii, prin transfer de informatii stiintifice, tehnice, economice si know-how de mediu.

Beneficiarii proiectului sunt companiile industriale, in special IMM, din zona focala, care vor reduce consumul de resurse naturale; comunitatile locale, care vor avea parte de un mediu mai curat, precum si forta de munca locala, prin oferirea de slujbe pentru specialisti si lucratori. Pe de alta parte, administratiile locale vor avea noi solutii pentru problemele de mediu si sociale; expertii locali si specialistii vor dobandi experienta, in timp ce managerii vor stabili noi conexiuni.

La actiunea de lansare au participat reprezentantii partenerului norvegian, un expert de mediu din Bucuresti, GEC „Bucovina”, reprezentantii APM Suceava, organizatiilor neguvernamentale de mediu, ai societatilor comerciale interesate, precum si ai unor primarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *