Aproximativ 100 de elevi din Baia de Fier au participat marti la o actiune de plantare de puieti pe locul unei foste cariere de calcar din localitate si la o actiune de ecologizare pe raul Galbenu.
Reprezentantii APM Gorj s-au alaturat elevilor de la Grupul Scolar Industrial Baia de Fier si au plantat 600 de puieti. Actiunea a fost organizata in colaborare cu Asociatia „Montan Club White Wolf“ si Primaria Baia de Fier.
Elevii din Novaci au participat la o actiune de ecologizare desfasurata pe strazile orasului Novaci.
Printre voluntarii prezenti la actiune s-au numarat si patru tineri din tari ale Uniunii Europene, aflati in Romania la invitatia Asociatiei Regionale pentru Dezvoltare Rurala.