PASI TIMIZI – Mijloacele de deplasare eco, imposibil de folosit
deplasare eco
Un mijloc de transport foarte sanatos si foarte popular in tarile civilizate, bicicleta este un adevarat cosmar pentru romani. Sint practic imposibil de folosit pe strazile oraselor si nici in parcuri nu-i prea sigur sa te aventurezi pe doua roti.

Va vine sa credeti sau nu, in Olanda exista o bicicleta pentru fiecare locuitor, adica 16 milioane de biciclete – in Amsterdam exista 630.000 de biciclete la 780.000 de locuitori, iar Danemarca se mindreste cu peste 4,3 milioane de biciclete la 5,4 milioane de locuitori, plus 10.000 km de piste pentru biciclisti. In capitala Copenhaga costa 3 euro pe zi sa imprumuti o bicicleta. Vesticii folosesc vehiculele pe doua roti pentru orice: sa mearga la serviciu, sa mearga la cumparaturi, sa se plimbe, sa faca drumetii in afara oraselor. Edilii locali din toate aceste tari au reactionat imediat la nevoile biciclistilor, amenajind kilometri intregi de piste. Suficient de late cit sa incapa si cite cinci biciclisti unul linga altul pe un sens, pistele strabat toate orasele din vest si sint folosite la capacitate maxima.

CALVAR
. In Romania, a merge pe bicicleta este un calvar. Dupa ce ani intregi administratia locala a fost criticata ca nu face piste, Primaria Capitalei, condusa de Adriean Videanu, a facut astfel de piste, prezentindu-le drept mari realizari. Jurnalul National a scris la momentul respectiv cit s-au imbogatit unii constructori din aceste afaceri. Utilitar, aceste piste sint impracticabile. Nu exista loc suficient sa mergi pe ele, multe reduc de tot spatiul pentru pietoni, astfel incit oamenii care merg pe jos nu mai au pe unde sa circule. Alte piste au fost construite pe locul unde inainte bucurestenii isi lasau masinile. Lipsa de locuri de parcare, dar si lipsa de educatie fac ca multi soferi sa-si lase masinile chiar pe aceste piste. Nici plimbarile prin parcuri nu sint foarte sigure. Ciinii comunitari sint la datorie si ataca biciclistii, iar un conflict poate izbucni oricind cu manelistii deranjati ca nu se pot plimba zece unul linga altul, ocupind astfel toata aleea. Bicicleta nu poate fi folosita nici pentru a te deplasa la serviciu. A te aventura pe doua roti prin traficul marilor orase este sinucidere curata si putini au curajul sa o faca. In plus, nu exista piste in tot orasul, asa ca la un moment dat poti fi tentat sa iei mijloacele de transport in comun. In vest, acest lucru e posibil. Trebuie achitat doar un bilet in plus, pentru bicicleta. La noi este interzis. Atit in mijloacele de transport de suprafata, cit si in metrou. Chiar daca nu ar fi asa, ar fi imposibil sa te urci cu bicicleta in autobuzele doldora de romani sau in metrourile ticsite.

PIATA ESTE IN CRESTERE. Cu toate acestea, piata de profil este in crestere. Un studiu efectuat in primavara de asociatiile de biciclisti din toata tara arata ca piata din domeniu se dubleaza de la an la an. Oficial, 300.000 de biciclete se vind in fiecare an in Romania. Numai in Bucuresti sint in momentul de fata 30 de magazine de specialitate, in afara de standurile din hipermarketuri, sint si patru centre de inchiriat. Bicicletele sint cumparate pentru persoane cu virste intre 3 si 45 ani, cu o pondere mai mare pentru cei de 25-35 de ani. Se vind si biciclete al caror pret variaza intre 250 si 900 RON. Pentru adulti, o bicicleta poate porni de la 1.200 RON si ajunge la 7.000 RON.

Multi bucuresteni isi cumpara o bicicleta pentru a face miscare, pentru slabit, adica pentru a se mentine in forma, si nu pentru a merge neaparat in Bucuresti pe asa-zisele piste de biciclisti ocupate de masini parcate pe trotuare.

Sursa: Jurnalul National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here