Dupa ce, ani de-a randul, a omorat sute de caini, Vasile Horez si-a gasit, acum, „refugiul” intr-o clinica veterinara.Din spusele lui, investitia a fost facuta din bani europeni si nu are nicio legatura cu banii personali.
Cabinet ultra-modern
Deschis oficial sambata, noul cabinet veterinar este dotat la standarde internationale. Doua mese de operatie, un salon de masaj si unul de coafura, intregesc peisajul. Din spusele lui Vasile Horez, investitia este 100% din bani europeni. La ora actuala, in noul cabinet profeseaza un singur medic, dar, pe viitor, se spera adu-cerea unui al doilea medic. Vasile Horez, managerul general al acestei clinici, este optimist si spune ca, in cel mai scurt timp, situatia se va imbunatati.
Totusi, un singur lucru nu ne este clar: cum se face ca, pana acum, vestitul Vasile Horez a omorat sute de caini si, dintr-o data l-a apucat mila de ei? Nu cumva „iubitorul” de animale ascunde ceva in spatele acestei afaceri? „Vreau sa va spun ca acest cabinet l-am deschis cu banii trimisi de la Uniunea Europeana. Nu este nimic necurat in aceasta afacere, doar bineinteles, pentru cei care vor sa caute senzationalul. Aceasta clinica veterinara este una dintre cele mai moderne din Braila, lucru pe care il puteti constata si dumneavoastra. Cat priveste cealalta activitate, eu nu inteleg, nici la ora actuala, de ce oamenii spun ca eu omor cainii”.
Nici nu este nevoie, domnule Horez, sa intelegeti! Braileni, iubitori de animale, au vazut cum oamenii de la firma dumnea-voastra otraveau bietele patrupede si, peste noapte, apareti cu o noua infatisare, aceea de ocrotitor al lor!
Cat priveste noua clinica vete-rinara, este, intr-adevar, una moderna. Singurul medic de aici ne-a dat asigurari ca va face tot ce-i sta in puteri sa aline suferintele animalelor. Ba, mai mult, doctorul Vanatoru ne-a precizat ca, la ora actuala, preturile de aici sunt cele mai mici din oras. „Este ceva nou. Sunt dotari moderne, pe care alte clinici nu le au. Cel putin in privinta preturilor, acestea sunt de economat”.
Un Horez cu doua fete
Faptul ca si-a deschis o clinica veterinara nu inseamna, pentru Vasile Horez, ca-i vor fi iertate toate pacatele. Una peste alta, se pare ca hingherul este blestemat sa-si duca traiul tot printre animale.
Sursa: Arcasu’