Braconajul piscicol, incurajat de lege

0
255

Subprefectul judetului Tulcea spune ca braconajul in Delta se amplifica de la o zi la alta. Din 300 de acte de constatare, numai zece au ajuns in instanta.

Ioan Boieru, subprefect al judetului Tulcea si coordonator al unei comisii judetene de combatere a braconajului piscicol din Delta, a declarat ca braconajul piscicol se amplifica de la o zi la alta. „Desi institutiile de control si-au coordonat activitatea si actioneaza permanent pe teritoriul ARBDD, braconajul, in loc sa se diminueze, se amplifica. Politistii si comisarii Garzii de Mediu descopera zilnic scule de pescuit interzise de lege si cantitati uriase de peste. Capturile de peste de la braconieri sunt aproape egale cu inregistrarile legale ale firmelor care au activitate piscicola in Delta”, a declarat Ioan Boieru. Desi au fost intocmite peste 300 de acte de constatare a braconajului piscicol, doar zece dosare de braconaj piscicol au ajuns, anul acesta, in instanta de judecata, dar nici un braconier nu a fost condamnat. Paul Cononov, guvernatorul ARBDD, sustine ca toate constatarile faptelor de braconaj piscicol au fost trimise Inspectoratului Judetean de Politie pentru intocmirea dosarelor penale. Ionel Scutelnicu, prim-procuror al Parchetului Judecatoriei Tulcea, a declarat ca faptele de braconaj piscicol invocate de ARBDD nu pot fi probate pentru ca actele de constatare au vicii. „Legea piscicola este greu de aplicat pentru ca doar comercializarea pestelui capturat ilegal se pedepseste penal, nu si detinerea acestuia”, declara procurorul Scutelnicu. „Pescarii sportivi, pleaca, adesea, din Delta, cu sute de kilograme de peste, desi legea spune ca nu au dreptul sa captureze mai mult de cinci kilograme”, a conchis Ioan Boieru.
Sursa: Romania Libera, Dobrogea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.