“Cartiere pentru oameni”- Intalnire consultativa cu locuitorii din Pacurari

     Dupa ce am aflat care sunt interesele si nevoile locuitorilor din cartierele Dacia si Tatarasi, am discutat despre metode de implicare la dezvoltarea cartierului si dupa ce am participat cu drag la o initiativa organizata de un grup de cetateni din Dacia, a venit momentul pentru a sadi semintele implicarii civice intr-un alt cartier al Iasului.

    Pe 25 ianuarie 2014, in intervalul 10.00 – 13.00, invitam locuitorii cartierului Pacurari in incinta Scolii “Petru Poni”, la o discutie cu reprezentantii Asociatiei Mai Bine in cadrul unei intalniri consultative unde vor fi abordate interesele si nevoile comunitatii locale.

    De asemenea, in cadrul intalnirii cu locuitorii din Pacurari ne propunem sa discutam despre necesitatea implicarii active a fiecaruia dintre noi pentru imbunatatirea traiului in mediul urban. Cu totii ne dorim spatii pentru petrecerea timpului liber, activitati culturale in zona in care locuim, un loc de joaca pentru copii amenajat corespunzator sau un spatiu verde curat in jurul blocului. In acest sens, Asociatia Mai Bine propune organizarea de intalniri consultative prin care sa stimuleze colaborarea dintre locuitorii aceluiasi cartier si sa faciliteze implementarea ulterioara de activitati in comunitate, care sa raspunda nevoilor si intereselor cetatenilor.

    Persoanele interesate sa participe la intalnire se pot inscrie pana pe 24 ianuarie la adresa de e-mail [email protected] sau la numarul de telefon 0752.409.620.

    Intalnirea se desfasoara in cadrul proiectului Instrumente educative si participative pentru dezvoltare durabila, implementat in perioada iunie 2013 – mai 2015 de Asociatia Mai Bine. Proiect co-finantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul Contributiei Elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *