Situata in rezervatia cu acelasi nume din Muntii Aninei, Cascada Bigar din judetul Caras-Severin,a fost inclusa, alaturi de alte sapte caderi de apa din diferite tari, intr-un top al cascadelor unice in intreaga lume, intocmit de jurnalistii de la The World Geography. Abia aceasta recunoastere internationala i-a adus si un renume la ea acasa unde, pana acum, nu prezenta niciun interes.
Acces usor, la cateva zeci de pasi de drumul national ce taie Cheile Minisului, imprejurimi superbe, amplasament inedit, exact la mijlocul distantei dintre Ecuador si Polul Nord pe Paralela 45 si unica in lume datorita felului in care cade apa. Sunt suficiente atuuri pentru ca Bigar, cascada izvorata din pestera, sa fie un reper important pe harta turistica a Romaniei. Lucrurile, nu stau, insa, deloc asa.
Fiind parte a Parcului National Cheile Nerei-Beusnita, Rezervatia Bigar se supune regulamentelor. Practic, singurul lucru permis in zona este conservarea. Si a fost conservat totul, inclusiv un popas turistic construit in anii 80 si abandonat pentru ca in parcurile nationale nu este permisa derularea de activitati economice.
Restrictiile din parc nu explica, insa, lipsa de promovare. Pentru aceste zone, in care nici nu poate fi vorba de campinguri sau de pensiuni, ONG-urile de mediu propun varianta ecoturismului, potrivit stiri.tvr.ro.
In clasamentul „Opt cascade unice din lume” realizat de jurnalistii americani, Cascada Bigar este urmata de Cascada Flacara Eterna din SUA. Aceasta adaposteste intr-o grota o flacara de aproximativ 20 de centimetri care arde continuu, fiind alimentata de gazul din subteran.
Clasamentul este completat de Cascada Asik-Asik, din Filipine, Cascada Orizontala din Australia sau Cascada Sangelui, din Antarctica.