Cata alba-neagra va mai rabda Rosia Montana?

Cata alba-neagra va mai rabda Rosia Montana?

In Romania, justitia si deciziile ei sunt asa, o chestie relativa. Lasi treaba sa se linisteasca o vreme, intr-un dosar dintr-un sertar, si apoi, daca „interese majore” o cer, scoti dosarelul la revizie. Cam asa se intampla acum cu descarcarea arheologica a unei parti din masivul Carnic, din DOSARUL NATONAL ROSIA MONTANA. De ce-i spun asa, de ce il scriu cu majuscule? Pentru ca asa se scrie istoria Romaniei. Insa asta pare a nu-l interesa pe ministrul Culturii, Kelemen Hunor. Si, cu atat mai putin, compania hamesita dupa aur si bani.

Nici un guvern al ultimilor ani n-a indraznit sa dea, cu adevarat, unda verde exploatarii cu cianuri a zacamintelor de aur, argint si alte metale pretioase, ale caror vinisoare strabat roca Muntilor Apuseni. Nici un guvern si nici un presedinte de stat roman n-a vrut sa aiba pana acum pe constiinta transformarea uneia dintre cele mai frumoase zone carpatine a Romaniei, care in adancuri pastreaza memoria stramosilor tarii, intr-o cloaca imensa de cianuri rosii si otravite, intr-un tinut sterp in care nu mai calca vreme de decenii nici un turist.

Insa poate ca pe unii chiar ii intereseaza ca vestigiile dacice si romane din zona Rosiei Montane si din imprejurimi sa dispara. Cum se relativizeaza justitia, se poate relativiza si istoria. Pe cand nemtii se bucura si fac un eveniment national din fiecare decizie a UNESCO de inscriere a vreunei zone sau monument al lor in patrimoniul cultural universal, romanilor nici ca le pasa. Au vazut o reclama la televizor in care se promit, la modul pur promotional, ceva bani si gata, dracusorul si-a bagat coada. Nu mai au tara, nu mai au tata, pe mama intepenita o pun in geam, cand vine postasul cu pensia.

Am scris in cateva randuri, din Germania, despre Rosia Montana. Un oficial roman, fost ministru al Mediului in Romania, Bogdan Nemirschi, mi-a taiat-o scurt cu „No comment”, cand i-am cerut parerea despre proiectul minier. Ministrul cu pricina nu mai e. Acum un an si jumatate iesea la rampa Videanu cu promovarea intereselor companiei miniere Rosia Montana Gold Corporation. Nici fostul ministru al Economiei cu prenumele Adriean nu mai e pe post. Insa vin altii si concernul minier care a investit in cumparari, stramutari si atrageri de actionari si investitori pe un proiect momentan pe hartie, nu se lasa. Sunt multi bani in joc.

Zona Rosiei Montane si o parte din Apuseni, in general, a ramas de un deceniu blocata, din cauza disputatului proiect minier. Pe langa stramutarile care au avut loc, zona se depopuleaza din lipsa de perspective si locuri de munca pentru localnici.

Ofertele de ocupare a fortei de munca oferite de concernul minier sunt de scurta durata. Perspectivele de distrugere a vestigiilor arheologice si a ecosistemului din zona sunt insa certe si vor ramane mostenire urmasilor. „Daca nu-i opresc, o sa lase in urma lor un peisaj de Luna!” scria revoltat un comentator german pe un forum in care se punea in discutie tema Rosiei Montane. Pe buna dreptate. Caci cianurile nu iarta. Oare nu s-a invatat nimic nici din dezastrul ecologic din Ungaria de anul trecut, nici din alte revarsari de noroaie otravite rezultate in urma cedarii unor baraje?

Filoanele importante, de suprafata, de la Rosia si din imprejurimi, au fost demult golite. Au ramas firisoare infime, in stanca. Pentru a ajunge la minereu, trebuie sa se excaveze la sute de metri in adanc. Munti intregi acoperiti cu paduri se transforma in noroi otravit, caci metodele clasice de extractie nu mai sunt eficiente la minereul de adancime. Vremea El Dorado-ului a trecut, marile concerne miniere au preluat monopolul extractiei, pe care au profesionalizat-o. Se lucreaza “gigantic” si se decanteaza cu cianuri. Ecologic, aceasta e o catastrofa. Cel putin asa arata experientele altora.

Cianurile nu iarta. Folosita in decantarea rocii mineraliere, dislocate in mii de tone, din peisaj, otrava rosie se scurge in iazuri slab securizate, se prelinge peste tot. Ea ramane, ca si deseurile atomice, un cosmar de decenii. Craterele de sapatura sunt imense. Spiegel scria ca la o astfel de exploatare miniera, din Australia, a ramas unul care „se vede chiar si din spatiul cosmic“. Aceeasi prestigioasa publicatie germana se referea, intr-un reportaj publicat in 2008, la dezastrul ecologic produs de ruperea digului de la minele Aurul, din Romania, si deversarea reziduurilor cianurate in Tisa: „Pe 300 de kilometri, viata din rau a fost complet distrusa“, se spunea in articol.

Exista inca ONG-uri, oameni de cultura sau pur si simplu oameni cu respect fata de natura si istorie, care se opun toanelor unor guvernanti si intereselor materiale ale unor corporatii. La balba ministrului Culturii, referitoare la descarcarea de sarcina arheologica a Carnicului, s-a adresat o scrisoare deschisa premierului Romaniei, din partea unor experti in materie, arheologi si arhitecti romani, cu titlul „Atac final la Rosia Montana?”

Daca impunerea unor ample masuri de austeritate si diverse legi trecute prin asumarea raspunderii guvernului au fost inghitite cu noduri de romani, in virtutea „necesitatii iesirii din criza”, ma intreb cu ce argument indestructibil poate guvernul roman sa lase sa se spurce acum natura si istoria patriei.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,342FaniÎmi place
97CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente