Colectarea selectiva a deseurilor, un esec in Capitala

Containere ?i platforme de colectare a de?eurilor în toate satele jude?ului Olt

Infrastructura pentru colectare este rudimentara si amplasata in intersectii sau in locuri greu accesibile cetatenilor. Pubelele destinate colectarii selective din Piata Victoriei, Stefan cel Mare si Drumul Taberei sunt instalate la intersectii sau in statiile de tramvai.containere

In sectorul 2, pe strada Stefan cel Mare, singurul loc in care se gasesc containere de colectare selectiva se afla in intersectia cu strada Lizeanu.

Este destul de putin probabil ca vreun locatar de la blocurile din apropiere si-ar propune sa plece cu sacosa de peturi sau cartoane si sa le arunce aici. Din simplul motiv ca sunt prea departe de scara blocului.

Iulian Marin, un locuitor din aceasta zona, spune ca este destul de greu pentru oameni sa care sticlele pana la containere.

„De regula, le duc la ghena, iar de acolo, uneori, femeia de serviciu le sorteaza”, spune Iulian Marin.

In sectorul 2 al Capitalei, printr-un protocol semnat cu primaria si cu societatea Ecorom, strangerea deseurilor este facuta de catre firma de salubritate Supercom.

„Avem instalate deja 90 de containere tip clopot in acest sector si urmeaza, in urma dispozitiilor pe care le va da primaria, sa mai instalam si altele”, declara Maria Mohan, directorul Directiei de Analiza Planificare si Control din cadrul Supercom.

Maria Mohan se arata insa nemultumita de faptul ca bucurestenii folosesc aceste containere in cu totul alte scopuri decat cele prevazute. „In containere, angajatii nostri gasesc nu peturi sau cartoane, ci resturi menajere, mobilier uzat, haine vechi, pisici si caini morti”, spune Maria Mohan.

Campanie de informare, prin afise lipite pe blocuri

Firma Urban se ocupa in sectorul 6 cu amplasarea si gestionarea containerelor pentru colectare selectiva. Bogdan Constantinescu, directorul de marketing al Urban, spune ca un astfel de container, care are o capacitate de trei metri cubi, costa 2.750 de lei. Intrebat de catre reporterul „Adevarul” daca este sau nu inspirata amplasarea containerelor in cartier, in sensul ca ingreuneaza accesul cetatenilor, care trebuie sa faca o adevarata excursie printre blocuri cu sacosele in brate, Constantinescu spune ca, deocamdata, tomberoanele de acest fel nu pot fi puse intre blocuri pentru ca sunt greu de manevrat.

Campaniile de informare a cetatenilor cu privire la o colectare selectiva corecta sunt aproape inexistente, de ele ocupandu-se firmele private care opereaza colectarea deseurilor. „Societatea Ecorom este partenera cu Urban si cu primaria de sector in actiunea de colectare selectiva si se ocupa si de campaniile de informare. Deocamdata, cetatenii primesc fluturasi sau sunt informati prin afise care se lipesc pe blocuri”, spune Bogdan Constantinescu.

Containere ingramadite in statia de tramvai

In Drumul Taberei, colectarea selectiva se face pe garduri

Bulevardul Timisoara, din sectorul 6 al Capitalei, este impanzit de containere destinate colectarii selective. De la un capat la altul, se vad tomberoanele verzi pentru sticla, galbene pentru plastic si albastre pentru carton, insirate, unele langa altele, mai ales in preajma statiilor de tramvai. In restul cartierului Drumul Taberei insa, nu exista aproape niciun container, toate fiind ingramadite intr-un singur loc.

Primaria Sectorului 6, prin purtatorul sau de cuvant, Liviu Vulpe, sustine insa ca actiunile de colectare si sortare a deseurilor sunt destul de mult ingreunate de populatie, dar si de firma de salubritate.

„Avem un proiect de colectare selectiva, impreuna cu firma de salubritate Urban, am instalat containere in Drumul Taberei si Militari, la inceput chiar, ca sa incurajam populatia, le-am dat oamenilor saci in care sa-si sorteze deseurile. Va mai dura insa pana cand oamenii se vor civiliza”, spune Vulpe.

Municipalitatea acuza cetatenii

Functionarii municipalitatii au intocmit un plan de gestionare a deseurilor, care se afla in dezbatere publica. Concluzia este aceea ca oamenii nu duc deseurile la containere, din lipsa de interes. O alta constatare este aceea ca tomberoanele sunt prea mari si ar trebui cumparate altele de dimensiuni mai mici, care sa fie plasate printre blocuri.

Deocamdata, bucurestenii trebuie sa invete sa-si care singuri gunoiul in cosurile voluminoase si colorate, din intersectii. Cele trei containere din Piata Victoriei sunt inca o dovada a managementului defectuos al mai-marilor urbei, in ele aflandu-se doar cateva sticle de plastic si cateva cartoane.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *