Companiile mici si mijlocii nu sunt constiente de impactul lor asupra mediului

Micile hoteluri si restaurante nu sunt constiente de impactul pe care il pot avea asupra mediului inconjurator, potrivit unui nou studiu facut de Agentia de Mediu din Marea Britanie prin intermediul site-ului NetRegs.gov.uk. Sondajul facut pe 4.489 companii – 363 dintre ele reprezentand restaurante si hoteluri – a evidentiat faptul ca doar 5 % dintre proprietari realizeaza ca iau partea la actiuni care pot fi daunatoare mediului.

Concluziile sondajului au aratat si faptul ca doar 30 % dintre hoteluri si restaurante au o politica de mediu. Numai 11 % dintre hoteluri si restaurante si 24 % din toate companiile chestionate pot sa numeasca o parte din legislatia de mediu sau macar o singura lege. Anul trecut, companiile mici si mijlocii din Marea Britanie au fost amendate cu 2, 4 miloane de lire sterline pentru poluare si daune aduse mediului inconjurator. In acest context, NetRegs a avertizat ca lipsa de responsabilitate in sensul protectiei mediului le va face mari probleme restaurantelor si hotelurilor.

„Desi se observa imbunatatirile pe care micile restaurante si hoteluri vor sa le aduca activitatilor lor pentru a proteja mediul, din cauza timpului limitat pe care il au la dispozitie pentru rezolvarea acestei probleme, multe dintre ele nu inteleg inca ce au de facut”, a spus directorul de programe NetRegs, Richard Martin.

Netregs.gov.uk ofera consultanta, cu privire la normele de mediu, pentru companiile mici si mijocii. Site-ul reprezinta un parteneriat intre Environment Agency, Environment & Heritage Service si The Scottish Environment Protection Agency.

Sursa: Green Report

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *