Voluntarii de la Protectia Animalelor Constanta se confrunta cu un nou caz de animale otravite. Cazul a fost semnalat de proprietarul unei ferme de animale din localitatea constanteana Ovidiu, care a ramas in ultimele zile fara sase din cei 10 caini de rasa pe care ii avea langa ferma.
Viorel Cobzariu spune ca fiecare animal in parte l-a costat cel putin 500 de euro. Barbatul nu a stat prea mult pe ganduri si a anuntat autoritatile sanitar veterinare pentru a vedea din ce cauza i-au murit animalele. Nu mica i-a fost mirarea cand, in urma efectuarii necropsiei, specialistii au stabilit ca animatele au fost otravite cu Furadan.
Cobzariu mai spune ca inainte de a-si gasi animalele moarte a fost amenintat de un vecin, care era deranjat de latratul cainilor, insa a interpretat amenintarea ca pe o simpla gluma. „Numai eu stiu cat m-am chinuit cu ei. De mici i-am crescut. Am platit cate 500 de euro pentru fiecare catelus in parte”, a declarat Viorel Cobzariu.
Pagubitul a mers si la Politia Ovidiu pentru a face o plangere impotriva vecinului pe care el il banuieste ca i-a omorat animalele.
Sursa: Adevarul