Adrian Christescu este un om de afaceri care a decis sa isi investeasca banii castigati din turism in proiecte ecologice
S-a nascut la Targu Mures, dar de 20 de ani locuieste in Iasi, unde si-a dezvoltat afacerile si proiectele ecologice. El doreste sa traiasca ziua in care Romania va fi un model de curatenie pentru intreaga Europa.
Adevarul: – De ce va preocupa proiectele ecologice ? Se vand mai bine ?
Adrian Christescu : – Nu cred ca iubirea de natura tine de conditia noastra materiala, ci indeosebi de constiinta proprie. Cu siguranta faptul ca sunt om de afaceri imi creeaza posibilitatea sa pot si implini proiectele mele ecologice. In cursul anului 2006, am infiintat asociatia nonguvernamentala ,,Alpheus”, ce are drept scop cultivarea unei atitudini de respect fata de natura. Alpheus este un zeu al apelor curgatoare, in mitologia greaca.
– Cum v-a venit ideea infiintarii acestei asociatii?
– Sincer: ingrijorandu-ma proliferarea limuzinelor din care se arunca din mers peturi, ambalaje de tigari si de sandvisuri. Am considerat ca celor care procedeaza astfel este tardiv sa le putem schimba mentalitatea, dar copiii lor pot fi modelati in spiritul respectului fata de mediul inconjurator.
– De la infiintarea asociatiei, ce actiuni importante ati derulat?
– S-au desfasurat o serie de activitati care au avut drept scop stoparea poluarii mediului inconjurator, conservarea biodiversitatii si ecologizarea zonelor de agrement. Principala activitate desfasurata in anul 2006 a fost initierea si desfasurarea simpozionului „Renasterea apelor curate”. Participanti la simpozion au fost reprezentanti de la Apele Romane, DADR si agenti economici utilizatori de statii de epurare. Un proiect deosebit este cel desfasurat in aprilie 2007, „Un prieten al naturii, un prieten al pamantului”.
Citeste articolul Cosuri de gunoi pe traseele montane integral in Adevarul