De la vorbe la fapte nu e decat o campanie: „Operatiunea anti-monstru!”

Pe 1 septembrie, cu ocazia Zilei Deltei Dunarii, Asociatia Salvati Dunarea si Delta a demarat campania „Operatiunea anti-monstru” in Delta Dunarii.
delta dunarii
Prin amplasarea a aproximativ 50 de bannere in sapte localitati si pe cinci nave de pasageri, Salvati Delta isi propune sa continue activitatea de constientizare a locuitorilor din Delta Dunarii si a turistilor despre importanta acestei zone unice. Mesajele transmise de bannere se refera la braconaj, gunoaie si pescuit, cele mai grave probleme cu care se confrunta Delta Dunarii.

Printr-un eveniment organizat in Tulcea, Salvati Delta a „lansat la apa” campania de constientizare „Operatiunea anti-monstru”” prin care se vor transmite mesaje pentru protectia biodiversitatii Deltei Dunarii timp de un an. Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Korodi Attila, Guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Paul Cononov, Presedintele Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, Gheorghe Stefan, Presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta, Liviu Mihaiu, si alti prieteni ai Deltei s-au alaturat ceremoniei pentru a sarbatori pentru prima data Ziua Deltei Dunarii. Liviu Mihaiu a „lansat la apa” bannerele si campania „Operatiunea anti-monstru”” cu ajutorul unei sampanii lovite de nava Vrancea, una dintre purtatoarele sloganelor campaniei prin Delta. In acest timp, un avion a survolat portul Tulcea, purtand mesajul „Operatiunea anti-monstru”: stop braconajului in Delta!”.

Problemele cu care se confrunta Delta Dunarii sunt numeroase, de la braconaj si pescuit haotic la poluarea acestei zone unice cu deseuri. Campania „Operatiunea anti-monstru”” indeamna la protejarea Deltei Dunarii cu ajutorul unor „cuvinte negre pentru zile mai albe”: „Avem o ambitie: braconierii pe cale de disparitie!”, „Un pet dispare in 800 de ani. Nesimtitii niciodata! Desi sunt biodegradabili”, „Gunoaie s-arunci la mama ta, nu la mama natura!” sau „Ca sa mai prinzi si la anu”, nu lua peste cu toptanu!”. (1)

Legea vanatorii este o prioritate pentru MMDD in aceasta toamna. Vrem ca pana in luna septembrie discutiile sa se finalizeze si legea sa se aplice, astfel incat ariile naturale sa fie, intr-adevar, protejate. In paralel vom continua controalele in Delta, deoarece se dovedeste ca dau rezultate. Numai saptamana trecuta, in urma unei actiuni a Garzii de Mediu si a politiei, intr-o singura noapte, s-au capturat 3.200 m plasa monofilament, 160 kg peste si s-au intocmit trei dosare penale„, a declarat ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, Korodi Attila.

„Ca sa faci educatie, e nevoie de comunicare: cel mai adesea comunicare directa, de multe ori e necesara amenda, iar uneori chiar puscaria, ca forma extrema de educatie. Din pacate, Delta sufera din cauza lipsei educatiei, iar cei care ar trebui sa faca ordine, dau dovada de o impotenta sora cu orbirea. Noi, cei de la Salvati Delta, nu ne putem substitui institutiilor, dar vrem macar sa-i facem mai putin nepasatori”, a declarat Costel Popa, directorul Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.

Istoric
In martie 2008, Salvati Delta a realizat un studiu referitor la eficienta institutiilor implicate in combaterea braconajului. Conform studiului, in perioada 2005-2007, cele sase institutii cu atributii de control in Delta Dunarii au desfasurat aproximativ 7.500 acte de control, in urma carora s-au intocmit 855 de dosare penale, un procent de 11,4% din totalul actelor de control. Din cele 855 de dosare, procurorii au intocmit si au trimis in instanta doar 25 de rechizitorii, adica 3,7%. Alte 182 de dosare nu au fost solutionate deloc, unele fiind trenate de mai bine de doi ani. Din cele 25 de rechizitorii primite, judecatorii au condamnat o singura persoana la un an de inchisoare. Alte 21 de persoane au primit amenzi penale, marea majoritate fiind sub limita stipulata de Legea 192/2001 privind privind resursele acvatice vii, pescuitul si acvacultura, modificata prin Legea 298/2004 si OUG 69/2004.

Poluarea apei si gunoaiele reprezinta doua dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta Delta Dunarii: orasul Tulcea nu are inca un sistem de epurare a apei, iar localitatile din Delta nu beneficiaza de un sistem integrat de colectare a deseurilor, la care se adauga lipsa de educatie a turistilor.

Pentru mai multe informatii :
Anamaria Bogdan, PR&Campaigning Manager
telefon: 0729 882904
email: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *