Firma franceza „Bio Attitude” a lansat recent doua tipuri de detergenti 100% vegetali.
Cei doi detergenti ecologici sunt unul pentru spalarea automata si cel de-al doilea pentru spalatul manual. Inventia a fost prezentata la salonul Pollutec Horizons de la Paris, de anul acesta. Desi pare greu de crezut, detergentii vegetali sunt realizati dintr-un extract combinat de porumb, rapita si sfecla.
Bio Attitude este o filiala a marilor cooperative agricole cerealiere franceze care produce si comercializeaza „ecoproduse” bazate pe materii prime vegetale. Pe langa detergentii ecologici – fie industriali, fie menajeri -, firma franceza produce si cosmetice din lucerna si grau. Aceste produse sunt realizate cu ajutorul unor principii active descoperite recent.
Secretul consta in fractionarea materialelor vegetale, detergentul obtinut astfel ajungand sa echivaleze ca eficienta produsele de larg consum, care se obtin din prelucrarea petrolului. Materiile prime folosite pentru detergentii vegetali provin chiar din regiunea Pompelle-Farman, unde sunt fabricate si produsele.
Tot in aceasta zona este si piata de desfacere a Bio Attitude, pentru a nu fi nevoie de transportul productiei, care ar putea fi poluant. Beneficiile utilizarii acestor produse in ceea ce priveste protectia mediului sunt utilizarea materiilor prime regenerabile si reducerea considerabila a gazelor cu efect de sera, adica promovarea unui intreg ecoconcept la nivel de produs finit. Infiintata in decembrie 2000 si condusa de Phillipe Mathaly, Bio Attitude a ajuns anul acesta la o cifra de afaceri de 150.000 de euro.
Bio Attitude realizeaza aceste produse in parteneriat cu Institutul de Cercetare Agro-Industriala din Franta.
Detergentii bio au toxicitate nula
In Franta se consuma 400 de tone de detergenti pe an, majoritatea de origine petrochimica. Riscurile utilizarii produselor petrochimice sunt poluarea solului, fiind produse greu degradabile, ecotoxice si neregenerabile. Poluarea aerului prin contributia acestor produse la amplificarea emisiilor poluante din atmosfera si a gazelor cu efect de sera este un al doilea risc si, in fine, riscul de a afecta sanatatea utilizatorilor.
In acest moment, produsele de curatire bio reprezinta doar 15% din volumul consumului total in Franta. Dar atuurile bioproduselor de curatire (utilizarea resurselor regenerabile, ecotoxicitate nula si capacitatea de biodegradare de pana la 90%) vor mari in curand acest procent.
Cosmetice din ulei de ricin
Si industria cosmetica se intereseaza tot mai mult de produsele de origine vegetala. Mai multe cooperative din regiunea Marne produc deja astfel de cosmetice. „Si noi apelam la procesul fractionarii vegetalelor. Extragem prin fermentatie concentratiile de care avem nevoie pentru toata gama de produse cosmetice. Este ceea ce se numeste „chimie verde”, altfel spus neapelarea la solventi sau alte componente toxice. Vegetalele au proprietati infinite.
Noi trebuie doar sa le descoperim”, explica Ariane, o producatoare din Marne. Cum in industria petroliera se vorbeste de „cracare”, operatie prin care se descompune un produs brut in componente foarte fine, la fel, in „industria verde”, se face o operatie similara, dar de data asta in locul petrolului se foloseste uleiul de ricin. Spre exemplu, pentru obtinerea unui autobronzant, din ce in ce mai cautat pe piata din Franta, tehnologii din Marne extrag mai intai glicerolul din rapita, ca mai apoi, prin fermentatie, acesta sa se transforme in dihidroxiacetona, care este o pudra.
Cand aceasta reactioneaza cu acizii aminati da nastere unui pigment brun. Aceiasi producatori s-au remarcat printr-un „agent antiacnee” foarte eficient, facut din ulei de rapita si tarate de porumb.
Frantuzoaicele renunta la cremele clasice
Cosmeticele obisnuite sunt adesea invadate de tot felul de compusi toxici, periculosi pentru sanatate. Dintre ingredientele din compozitia produselor de igiena si de ingrijire corporala, unul (care suna si ciudat) este foarte controversat. Este vorba de „parabeni”. Existenta lor este una din cauzele pentru care tot mai multe frantuzoaice opteaza pentru cosmeticele vegetale.
„Parabenii” sunt compusi sintetici pe care ii intalnim in aproape toate categoriile de produse cosmetice de tipul antiprespirantelor, cremelor si lotiunilor de corp, sampoanelor, gelurilor de dus, cremelor pentru maini, fata, corp, rujurilor si parfumurilor. Pe seama parabenilor se pune unori si cancerul de san, deoarece acestia pot reactiona negativ cu tesuturile din profunzime. Acumularea parabenilor poate duce chiar la modificari la nivelul celulelor si la transformari maligne ale acestora.
Cel mai mare institut de „chimie verde”
Institutul de Cercetare Agro-Industriala este si cea mai mare firma producatoare de produse verzi din Marne. „Folosim tot mai mult sfecla in productia noastra, deoarece am descoperit ca este mai eficienta ca porumbul. Noi o vedem ca pe o planta -sacra-, datorita calitatilor sale nenumarate”, spune Regis de Baynast, presedintele institutului. Primele produse lansate de cercetatorii de la acest institut au iesit pe piata in 2001- o crema de maini si un sapun.
Emulsia a fost fabricata din tarate de porumb, activul hidratant, din glicerina obtinuta din soia si sapunul, din ulei de canepa. Cel mai recent produs al lor este este un detergent pulverizant 100% vegetal, comercializat de Bio Attitude. „Multi clienti ai nostri sunt mari nume ale cosmeticii, care treptat s-au apropiat de aceste comoponente vegetale in special pentru produsele antirid”, a mai precizat Regis de Baynast. Institutul a fost de mai multe ori laureat al concursului „Agro Affaires”.
Sursa: Adevarul