Din culisele summitului de la Copenhaga: liderii mondiali au avut discutii aprinse

Inregistrari audio din culisele Summitului ONU de la Copenhaga privind schimbarile climatice, dezvaluie unele divergente de opinie intre Franta, Germania si SUA, pe de o parte, si China si India, pe de alta parte.Copenhaga

Inregistrarile audio au fost facute la 18 decembrie 2009, in timpul unei reuniuni la care au participat 25 de lideri, printre care cancelarul german Angela Merkel, presedintele francez Nicolas Sarkozy, presedintele american Barack Obama si reprezentantii Chinei si Indiei.

Angela Merkel si-a exprimat frustrarea fata de reprezentantul ce reIndiei fuza sa faca un angajament precis asupra tintelor de reducere a emisiilor de CO2.

Inseamna ca nu vreti nimic care sa fie obligatoriu juridic!, a spus Merkel, care a fost insa contrata de oficialul indian: De ce faceti presupuneri? Nu asta am spus.

Cand Angela Merkel a prezentat cererea Europei pentru un angajament de reducere cu 50% a emisiilor de gaze cu efect de sera pana in anul 2050, negociatorul-sef chinez a replicat brusc.

Multumim pentru toate propunerile. Am spus deja ca nu putem accepta tinta pe termen lung de reducere cu 50%, a spus reprezentantul Beijingului.

Atunci a intervenit presedintele francez Sarkozy.

Cu tot respectul si prietenia pentru China, Occidentul s-a angajat deja la o reducere cu 80% pana la jumatatea secolului. Iar China, care va fi in curand prima economie din lume, spune acum: Aceste angajamente sunt pentru voi, nu pentru noi. Acest lucru este inacceptabil. Cineva trebuie sa reactioneze la aceasta ipocrizie, a afirmat seful statului francez.

Barack Obama a incercat sa modereze discutia, dar si el si-a exprimat frustrarea ca premierul chinez a preferat sa ramana la hotel si sa-si trimita negociatorul-sef la intalnire.

Stiu ca este un premier chinez care ia decizii importante, a spus Obama, care s-a adresat apoi negociatorului chinez He Yafei: Premierul va da instructiuni la acest nivel.

Nu vorbesc in numele meu aici. Vorbesc pentru China. L-am auzit pe presedintele Sarkozy vorbind aici despre ipocrizie. As evita astfel de termeni, a afirmat He Yafei, care a adaugat ca tarile industrializate trebuie sa isi asume partea lor de responsabilitate dupa ce au provocat 80% din emisiile de gaze cu efect de sera timp de un secol.

Nu fugiti de asta, a spus oficialul chinez.

Ulterior, Angela Merkel a explicat ca unul dintre motivele esecului de la Copenhaga a fost acela ca discutiile au avut loc intr-un cerc restrans de lideri, iar grupurile regionale s-au simtit excluse de la dezbateri.

Connie Hedegaard, fostul negociator-sef al Danemarcei in acest dosar, intre timp devenit comisar european pentru schimbari climatice, a aparat, modul de organizare a evenimentului de catre tara sa.

Este mereu mai usor sa spui dupa eveniment ca nu ar fi trebuit sa facem o multime de lucruri. Dar daca nu am fi facut ceea ce am facut, nu am fi avut toata aceasta dezbatere si nu ar fi existat toata mobilizarea de azi, a afirmat Hedegaard.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *