Dispar becurile de 100 de wati

Becurile cu incandescenta, de 100 de wati, nu vor mai fi vandute in magazinele din Uniunea Europeana incepand de marti. Becurile clasice vor fi scoase progresiv de pe piata comunitara, pentru ca din 2012 sa fie interzise definitiv.becuri cu incandescenta

Becurile de 100 de wati vor fi retrase la 1 septembrie de pe toate rafturile din Uniunea Europeana, scrie AFP, citata de Mediafax.

Aceasta masura marcheaza inceputul sfarsitului pentru toate becurile clasice, in decurs de trei ani, si inlocuirea lor cu lampi de noua generatie ce consuma cu 80 la suta mai putin curent electric.

UE a fixat un calendar precis pentru a interzice progresiv becurile cu incandescenta. Dupa interzicerea becurilor de 100 de wati, vor urma cele de 75 de wati in decurs de un an, cele de 60 de wati in doi ani si cele de 40 si de 25 de wati pana la 1 septembrie 2012.

Reprezentantii Biroului European al Uniunii Consumatorilor (BEUC) si cei ai Asociatiei europene pentru coordonarea reprezentarii consumatorilor in normalizare (ANEC) afirma ca retragerea progresiva a becurilor traditionale va aduce, finalmente, un beneficiu financiar europenilor prin reducerea consumului de energie.

„Noile becuri sunt cu siguranta mai scumpe, dar ele au o durata de viata mai lunga. Utilizarea becurilor economice in locul becurilor cu incandescenta va permite unui camin obisnuit sa economiseasca 166 de euro din factura sa la electricitate intr-un an”, se arata intr-un studiu german citat de organizatiile de consumatori.

Masura contestata

Calculele Comisiei Europene, mai modeste insa, arata ca o familie poate economisi 50 de euro in medie pe an in urma inlocuirii becurilor clasice cu generatia de becuri „fluo-compacte”, numite de asemenea becuri cu consum redus (LBC) si fabricate in Asia. La nivelul UE, economia s-ar incadra intre cinci si zece miliarde anual.

Insa organizatiile de consumatori sustin ca „reglementarea europeana nu raspunde nevoilor anumitor consumatori, care trebuie sa utilizeze lampi cu incandescenta din motive de sanatate, cum ar fi sensibilitatea la lumina sau alergii cutanate”.

„Cerem Comisiei Europene sa ia masuri imediate pentru ca persoanele care au nevoie de becuri cu incandescenta sa poata continua sa le cumpere pana cand vor fi disponibile tehnologii alternative adecvate”, a declarat secretarul general al ANEC, Stephen Russel. Totodata, acesta a semnalat lipsa din magazine a spatiilor pentru depozitarea gratuita a becurilor uzate.

Istorie de 130 de ani

Becul cu incandescenta dispare de pe piata dupa o „viata” de 130 de ani. In anul 1879, Thomas Edison prezenta lumii inventia sa: becul cu filament incandescent. Peste trei ani, becul lui Edison va fi istorie.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *