Dr. ing. CRISTIAN D. STOICULESCU – „Devastarea padurilor, cu complicitatea calificata a autoritatilor de stat, impune necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea”

Custode onorific al Comisiei Monumentelor Naturii din Academia Romana, fost secretar general si vicepresedinte al societatii PROGRESUL SILVIC, fondata in 1886

„Vrem paradisul promis, cand am iesit din comunism”, suna un vers al unei cu­nos­cute formatii muzicale, aparute imediat dupa 1989. Dupa cum ne amintim, „democratii ori­ginali” ai epocii postdecembriste promiteau o Ro­manie a valorilor europene, o Romanie prospera, in care interesul public sa fie protejat cu prioritate. In acest nou concept a fost introdusa si padurea, ca sanc­tuar al istoriei romanesti, dar mai ales al viitorului natiunii. A fost introdusa doar in vorbe, caci pe hartie s-a intamplat altceva. In primul rand, in Constitutia din 1991, „originalii” de pe Dambovita nu amintesc nimic de rolul padurii in viata poporului roman, spre deo­sebire de democratii de la Chisinau, care au in­trodus un articol de protejare a padurii in Constitutia lor din 1994. In acelasi timp, legea ceausista a padurii (Legea nr. 2 din 1987), considerata una dintre cele mai stric­te din Europa, a fost abrogata printre primele, ca un vis urat al neocomunistilor. Noua nomenclatura, centrala si locala, avea nevoie sa se imbogateasca rapid, avea nevoie de resurse brute si usor de exploa­tat. Lemnul li s-a parut tuturor mana cereasca a de­mocratiei originale. Si asa a inceput jaful. Astfel s-a ajuns ca gaterele lui Verestoy Attila sa poata fi vazute din satelit, iar camioanele cu busteni din Apuseni sa poata fi monitorizate de pe Statia Spatiala Inter­na­tionala (ISS). Proportiile sunt catastrofice. (Cititi si textul din pag. 16-17) Prin sate izolate de munte trec tiruri incarcate cu busteni de lemn valoros, fara nu­mere de circulatie. Nepasarea guvernantilor este trans­­partinica. Responsabilitatea, istorica.
Pentru a analiza mai indeaproape acest dezastru, am solicitat opinia unui mare specialist al problemei, revoltat de tragedia padurilor romanesti. Este doctorul in silvicultura Cristian D. Stoiculescu, custode ono­rific al Comisiei Monumentelor Naturii din Academia Romana, laureat al Premiului „Traian Savulescu” al Academiei. Dr. Stoiculescu a publicat 310 lucrari de cercetare pe tema padurii, fiind, astfel, la aceasta ora, una dintre autoritatile stiintifice de varf din tara, in do­meniul silvic.

„Unii silvicultori si politicieni romani nu au nici «inimi», nici «roua» de oferit padurii; au doar securea, drujba si o mare lacomie”

– Parintele silviculturii romanesti, prof. Marin Dracea, spunea: „Ca padurile unei tari sa poata prospera, ele au, inainte de toate, nevoie de caldura si de roua inimii omenesti”. Oare cata „roua” au dat conducatorii Romaniei postdecembriste, din ini­ma lor, padurii?

– Padurea Romaniei de azi, spre deosebire de cea a Daciei si chiar de cea a Romaniei interbelice, e departe de a prospera, cum isi dorea marele profesor Dracea. Generatia actuala de silvicultori, manipulata de politicieni, nu s-a achitat de misiunea de trezire la realitate a contemporanilor, ceea ce echivaleaza cu un atentat potential la avutia tarii, egalat de jefuirea ne­stingherita si omniprezenta a padurilor, cu deosebire in judetele Harghita, Covasna, Alba, Buzau etc. Situa­tia e la fel de grava in padurile retrocedate abuziv (secularizate de Cuza Voda la 1865, in vechiul regat, sau castigate definitiv de Titulescu, in anul 1930, la Curtea de Justitie de la Haga, in procesul optantilor in Transilvania). Am in vedere si Parcurile Nationale, Parcurile Naturale si celelalte arii protejate, in care au proliferat firme fantomatice de exploatare a padurilor, neconstranse de nimeni sa le reimpadureasca. Pe scurt, unii silvicultori si politicieni romani, proprietari de paduri sau legati de interese silvice meschine, nu au nici „inimi”, nici „roua” de oferit padurii; au doar securea, drujba si o mare lacomie.

– De ce se spune ca Romania este fericita cu atatea paduri, rauri, munti si dealuri?

– Pentru ca, sub raport biogeografic, Romania este una din tarile lumii multiplu privilegiate. Este situata in zona temperata, la interferenta a cinci tipuri cli­matice; are suprafata armonios impartita pe cele trei mari unitati de relief: campie, deal si munte; este ri­verana celui mai mare fluviu central-european, in cel mai valoros sector al acestuia; are deschidere la ma­re si dispune de o impresionanta diversitate la nivelul celor trei regnuri: mineral, vegetal si animal. Si, desi de­tine abia 2,39 % din suprafata Europei, Romania con­centreaza: 13 % din numarul de peisaje europene; 42 % din numarul zonelor de vegetatie naturala euro­peana; 28 % din inventarul floristic european; 98 de ti­puri de peisaj; 500 de tipuri naturale de padure si circa 50.000 de specii de animale, plante si fungi. In plus, Romania este singura tara a Uniunii Europene care detine 5 din cele 11 regiuni biogeografice conti­nen­tale. Dar, daca sub raportul proportiei de plante cu flori, Romania se situeaza pe locurile 6 si 7 in Europa, sub raportul suprafetei protejate, ea ocupa pana de cu­rand abia locul 26 din 33! In acest caz, nu e firesc sa ne aducem tara pe locul meritat, pe masura genero­zitatii zestrei sale naturale?

„Adopt un stil insurgent si intreb: mai putem sta linistiti, sau constiinta ne indeamna sa actionam pentru prevenirea unui deznodamant funest?”

– S-a scris in ziare, s-a aratat la diverse tele­vi­ziuni: padurea determina schimbarea climei si a pei­sajul planetei.

– Schimbarea peisajului planetei, greu percep­ti­bila la nivelul unei generatii, la scara milenara este ca­tastrofala. Astfel, in decursul ultimelor doua mile­nii, numai padurea din spatiul carpato-danubiano-pontic a suferit doua mutatii brutale. Prima, prin redu­cerea suprafetei de padure de la 75-80%, la inceputul erei crestine, la 22 % in perioada interbelica. A doua, prin diminuarea severa a suprafetei padurilor virgine, care astazi abia daca mai acopera 1% din intinderea lor initiala, adica circa 240.000 ha. Aproximativ 90% din numarul total de plante si animale terestre vie­tu­iesc in paduri. La finele secolului trecut, fiecare a cin­cea specie era amenintata cu disparitia, iar fiecare planta disparuta antrena disparitia altor 30 de specii, care nu mai puteau fi inlocuite niciodata. O ingustare a patri­moniului natural si in special a intinderii pa­durilor virgine este o lovitura data vietii. In Romania, trans­for­marea padurii virgine in teren agricol este un joc cu moartea, care duce la reducerea biodiversitatii fie­ca­reia din cele 50 de formatii forestiere ale tarii, de la cateva mii la cateva zeci de specii, adica de 100 de ori! Dar adevarata pierdere in biodiversitate se in­re­gis­trea­za in cazul suprafetei padurii virgine de astazi, de circa 90 de ori mai mica decat intinderea ei initiala. Silvicultorul, ca si ofiterul de stat-major, are o viziune de lunga durata care, in perspectiva schimbarilor climatice, indeamna la chibzuinta si responsabilitate. In fata acestei situatii care submineaza siguranta su­pravietuirii copiilor si a nepotilor nostri, adopt un stil insurgent si intreb: mai putem sta linistiti, sau constiinta ne indeamna sa actionam pentru prevenirea unui deznodamant funest?

„Zeci de victime omenesti inocente platesc cu viata voracitatea si indolenta «alesilor» care isi condamna poporul la privatiuni, saracie si moarte”

– Inventarul silvic, ca si inventarul economic, in general, evitate de toti politicienii postdecembristi, ne-ar arata cum stam. Se stie, spre exemplu, ce suprafata de padure are Romania?

– Institutul National de Statistica arata ca, in anul 2011, suprafata totala a padurilor insuma 6,36 mili­oane de hectare, respectiv circa 26 % din intinderea tarii. Din acestea, potrivit unei statistici romano-olandeze din 2005, padurile virgine detineau 218 mii ha sau 0,7 % din intinderea lor initiala (si suprafata scade mereu)! Concomitent, in ultimele doua secole, s-au extins exploziv terenurile degradate, odinioara paduri virgine, care, in anul 1968, ajunsesera la 8,4 milioane ha (peste 35 % din suprafata tarii!). Aceasta cifra, desi neactualizata, dezvaluie tristul adevar, potrivit caruia, odata cu scaderea suprafetei vegetatiei forestiere, ecologic functionala, a scazut drastic si capacitatea de protejare a mediului. Tornade si alte calamitati apocaliptice, inexistente in Europa, si-au facut aparitia in Romania. Urmare a defrisarilor din ultimii 25 de ani, cai de comunicatii, poduri, diguri si sute de gospodarii sunt spulberate de viituri, la fiecare ploaie. Zeci de victime omenesti inocente platesc cu viata voracitatea si indolenta „alesilor” care isi con­damna poporul la privatiuni, saracie si moarte.

– Sunteti unul dintre principalii experti europeni in paduri de fag, in fagete. Cum sta Romania la acest capitol? Ma gandesc ca poate stam si noi bine la ceva…

– Prin comunicarile dezinteresate prezentate in Germania (Fallingbostel 2000), am determinat recu­noasterea atuurilor incontestabile ale Romaniei in lume in domeniul padurilor, mai ales al fagetelor, prin detinerea celei mai mari suprafete de fagete naturale din arealul euro-asiatic al genului (2.040.000 ha), din care fagete virgine circa 150.000 ha. Apreciate, publi­cate si postate pe site-uri germane, acestea nu sunt cunoscute in tara si nu exista niciun interes pentru publicarea lor actualizata intr-un volum bilingv ro­man-german. Aceste comunicari au deschis calea pen­tru includerea fagetelor pure si/sau amestecate romanesti pe lista celor mai reprezentative fagete europene, candidate la cel mai inalt statut, acela de „Bun al Patrimoniului Natural Mondial”, sub egida UNESCO. Daca am avea aceasta sansa unica, in conditiile in care guvernul nu se implica, am avea o serie de facilitati salvatoare, printre care: cresterea interesului stiintific, profesional, istoric si cultural fata de padurea romaneasca; cresterea prestigiului national si implicit al Regiei Nationale a Padurilor si al corpului silvic; promovarea gratuita a imaginii de tara; publicitate internationala multipla, permanenta si gratuita etc. As vrea sa cred, totusi, ca romanii se vor trezi, iar arealele in care arborii au fost macelariti fara scrupule vor fi reimpadurite; as vrea sa vad ca in noua Constitutie vor fi incluse prevederi minimale pri­vind conservarea, protejarea si dezvoltarea dura­bila a pa­du­rii.

„Vad ca primarul Oprescu vrea sa taie, la Casa Presei, zeci de tei plantati de Robescu. Cu ce drept?”

– Ne aflam intr-un punct critic al existentei noastre ca natiune, de vreme ce dispare padurea romaneasca. Defrisarile continua nestingherite. Ce ne mai ramane de facut?

– Continuitatea natiunii romane in spatiul ei an­ces­tral a ajuns, intr-adevar, nesigura. Nu din cauza strainilor, ci a conationalilor verosi si ipocriti, care irosesc astazi capitalul natural si forestier al tarii, in­tr-un mod vadit antinational. Defrisarile insumeaza sute de mii de hectare, cu o rata de 3 ha/ora, asa cum a de­monstrat recent „Greenpeace Romania”. Devas­ta­rea padurilor, singurul scut ecologic eficient protec­tor al tarii, cu complicitatea calificata a autoritatilor de stat, impune necesitatea reintroducerii pedepsei cu moartea.

– Ati deplans, deseori, disparitia „padurilor din Bucuresti”. Care este situatia la zi?

– In urma cu peste o suta de ani, Capitala a avut norocul de a avea in fruntea primariei un inginer silvic: C.F. Robescu. In doi ani, el a plantat 15.000 de arbori, unii sunt si astazi in picioare, furnizand oxigen si umbra bucurestenilor. La proportiile Bucurestiului de azi, efortul primarului Robescu ar insemna plan­tarea a 300.000 de arbori! Oare cati arbori au plantat primarii postdecembristi? Dar presedintii si prim-ministrii Romaniei? Traditia regala si chiar co­mu­nista s-a pierdut… Vad ca primarul Oprescu vrea sa taie, la Casa Presei, zeci de tei plantati de Robescu. Cu ce drept? Academia Romana a demonstrat, prin cer­cetarile dr. ing. C. Bandiu, ca fiecare om consuma in­tr-un an circa 250 kg de oxigen. Asta inseamna ca trei arbori de dimensiuni medii pot sa asigure ne­ce­sarul de oxigen al unui om. Luand in considerare popu­latia Capitalei, de circa 2 milioane, rezulta ca nevoia de oxigen a bucurestenilor poate fi asigurata de sase mi­lioane (!) de arbori sau de o padure urbana de circa 100.000 ha! Suntem, deci, atacati la „ra­dacina su­fle­tului”, cum am definit candva padurea. Si continuam sa alegem aceiasi politicieni, de parca ne-a vrajit „fata padurii”…