Economia apelor uzate

Compania General Electric va reduce consumul de apa cu echivalentul a 3.000 de bazine de inot

Pana in 2012, compania General Electric va economisi 7,4 milioane de metri cubi de apa. Acest obiectiv „agresiv” e pe masura reputatiei trustului.

Despre acest angajament asumat de General Electric, i-am solicitat parerea dlui Cristian Colteanu, director executiv al filialei GE pentru Romania, Bulgaria si Republica Moldova. Anuntul reducerii consumului de apa cu 20% pana in 2012 a fost facut la Bruxelles, cu ocazia bilantului celui de-al treilea an de functionare a diviziei Ecomagination, care produce echipamente pentru protectia mediului.

„A raspunde cu solutii eficiente cerintelor de mediu este o provocare si o chestiune de prestigiu”, spune Colteanu. Infiintata acum 120 de ani de Thomas Alva Edison, creatorul becului electric, compania a lansat in 2005 divizia Ecomagina-tion, destinata rezolvarii problemelor de mediu ale lumii. GE dezvolta acum „tehnologii curate”, iar investitiile in divizia „verde” au depasit deja un miliard de dolari.

Se estimeaza ca in 2020 Ecomagination va aduce companiei General Electric venituri globale de 25 miliarde de dolari. Raspunsul la intrebarea dvs. se gaseste in aceasta strategie a GE, numita Ecomagination.

Criza apei, manageriata strategic

Populatia globului, care astazi numara 6,5 miliarde de oameni, va ajunge in 2050 la 9 miliarde. Se estimeaza ca, incepand din 2025, 2/3 din populatia globului va trai in zone cu resurse limitate de apa. In acest context, GE Water & Process Technologies a lansat „cartea alba a reciclarii apei”.

Rolul filialei GE in zona Romania, Bulgaria si Republica Moldova asigura implementarea strategiilor corporatiei, asemenea „unui centru de control”. Investitia in 2007 a fost de 500 milioane de dolari, iar vanzarile de echipamente au fost de 400 milioane de dolari, din care 80% au revenit Romaniei.

Desi 75% din suprafata Pamantului este acoperita de apa, doar 1% este apa potabila
Cristian Colteanu,
director executiv la General Electric

Portofoliul de solutii

General Electric si-a propus sa reduca intreg consumul de apa cu 20%, pana in 2012.

Proiectul va fi implementat in cele 100 de unitati ale companiei, de pe intreaga planeta.

Tehnologiile de reutilizare a apei duc la eficientizarea consumului.

Si in Romania se aplica acelasi portofoliu de solutii privind economisirea apei.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *