Alaturarea a doua stiinte puternic inrudite, dar totusi distincte, cum sunt ecologia si protectia naturii este absolut necesara in campania de cucerire a publicului, avand in vedere importanta lor pentru viitorul planetei amenintata de diverse pericole.
Prima, ecologia, poate optimiza la maximum productia utila a unor teritorii in timp cea de-a doua – protectia naturii – care se poate dezvolta cel mai bine pe criterii ecologice asigura mentinerea unui mediu inconjurator prosper, salubru si durabil.
Ecologia moderna vizeaza ca idei fundamentale influenta mediului asupra speciilor vii si apartenenta speciei umane la lumea naturala.
Ecologia, initial disciplina strict biologica, avand ca obiect de studiu „economia vegetala si animala”, a capatat noi valente odata cu multiplele domenii si elemente care i s-au adaugat; dintre acestea cel mai important a fost socotirea populatiilor umane ca parte a biogenezei cu intreaga retea de legaturi existente intre om si natura.
Ajunsa sa fie considerata ca o relatie intre societatea umana si mediul inconjurator, ecologia s-a transformat in mare parte, intr-un prilej de reflectie filozofica.
Desigur, imaginea pe care omul si-o face despre natura depinde de pozitiile pe care le ocupa fiecare individ in plan natural si social, iar aceste pozitii pot fi extrem de diferite si vor avea proiectiile simbolice ale eu-lui individual sau colectiv, vis-a-vis de fenomenele naturale.
Or, relatia cu mediul din care omul a fost creat si in care a fost asezat nu trebuie sa fie univoca, redusa doar la satisfacerea nevoilor lui, ci una dinamica si reciproca in care omul nu numai primeste, ci si ofera, sa reconstruiasca ecologic. [3]
Trebuie spus ca de-a lungul istoriei sale, societatea umana a avut de infruntat, in repetate randuri, adversitatea naturii, ca spre a o invinge i-a adus acesteia prejudicii care s-au intors adesea impotriva civilizatiei, dar omenirea a reusit pana acum sa neutralizeze greutatile ivite in calea sa, printr-un spirit comunitar si un consens moral care din pacate nu se regasesc in contemporaneitate.
Natura a dat numeroase semne de neliniste si multi oameni au inteles ca trebuie sa-si schimbe obiceiurile periculoase.
Cu toate acestea, numerosi sunt inca aceia care ghidati de aroganta, lacomie, ura si invidie nu vor sa cunoasca decat interesele lor personale!
O prima masura, benefica pentru mediul inconjurator ar putea fi mondializarea politicii fata de natura. Asociind notiunile in apararea unor bunuri comune cum sunt marile si oceanele, fluviile, cerul si solul, unind eforturile cercetarii stiintifice impotrica tuturor posibilelor prejudicii pe care natura le sufera, se poate realiza – prin intermediul unor suporturi financiare comune – un mare „salt inainte” in ecologizarea Terrei.
Pentru crearea unor noi relatii mediu – societate trebuie sa resubliniem valoarea celor trei componente ale bunastarii si anume: nivelul de viata, conditiile de viata si mediul de viata (fig. 1).
Fig. 1. Triunghiul relational optim al relatiei mediu – societate umana:
se bazeaza pe 3 elemente ale bunastarii
In stabilirea unor noi relatii intre mediu si societate un rol deosebit il au oamenii de stiinta care sunt datori sa ajute societatea sa treaca peste marile dificultati pe care dezvoltarea sa le provoaca.
Omul de stiinta nu are decat un vot si o voce, ca toata lumea pentru a se face ascultat. Comunitatea stiintifica si ceilalti intelectuali trebuie sa-si asume obligatia de a-i informa pe cetateni.
Pentru a stabili noi relatii mediu-om trebuie sa fie constienti de efectele distrugatoare ale unor inovatii tehnice, sa determinam costul lor social si economic, sa intelegem care este ponderea lor in profitul separat, sa vedem care este balanta acceptabila intre avantaje si pericole.
Necesitatea unor relatii mediu-om pare a fi inteleasa pe toate meridianele globului.
Organizatia Natiunilor Unite o promoveaza fara incetare si diversele reocmandari pe care le face, merg in acest sens. Este de sperat ca intr-un viitor foarte apropiat toate „neajunsurile” privind dreptul international asupra mediului, enuntate in multiplele documente elaborate de acest forum mondial, vor examina si evalua strategia internationala de dezvoltare si vor alcatui o legislatie pentru mileniul III.
Pregatirea pentru sprijinul ocrotirii, trebuie sa inceapa de la varsta copilariei. E bine ca omul sa stie ce este rau in raporturile cu „natura umana”, pentru care mai tarziu, tanarul iar apoi adultul sa actioneze in consecinta [5].
Daca ecologia ar face parte sistematic din educarea copiilor, ar fi un mare pas pentru salvarea Terrei. Copiii, generatia viitoare, vor avea de indreptat ceea ce au stricat parintii, bunicii si strabunicii lor, in masura in care acest lucru va mai fi posibil; dar pana atunci trebuie tras semnalul de alarma.
Copiii sunt martorii oculari ai transformarilor din viata sociala, economica si din mediul inconjurator. Toate aspectele noi le starnesc curiozitatea, fapt ce se manifesta prin intrebarile pe care ni le pun. Prin raspunsul pe care noi il dam, prin (intermediul) interpretarea noastra conducem copiii la intelegerea relatiilor dintre unele fenomene si rezultatul acestora.
Copiii pot depasi aceasta etapa printr-o educatie ecologica, desigur in conformitate cu particularitatile de varsta.
Pentru realizarea educatiei ecologice exista cateva obiective centrale printre care amintim:
sa cunoasca fiinte si fenomene din mediul inconjurator si caracteristicile acestora;
sa favorizeze insusirea unor cunostinte din domeniul ecologiei prin activitati cu caracter experimental si demonstrativ;
antrenarea copiilor in indeplinirea acestora;
educarea capacitatii de a ocroti, proteja si respecta natura;
cultivarea dragostei pentru Terra cu tot ce intra in competenta acesteia: ape, plante, animale;
constientizarea necesitatii de a economisi apa, energia electrica, lemnele etc. (toate resursele naturale);
educarea copiilor in sensul pastrarii mediului natural in care traiesc;
antrenarea lor in activitati menite sa contribuie la ingrijirea unor arbori, a fiecarui metru de spatiu verde la dispozitie;
formarea unui comportament civic, etic si a deprinderilor de pastrare si iubire a naturii;
vizitarea unor rezervatii naturale, a unor amenajari speciale destinate unor plante si animale care sunt ocrotite prin lege.
In educarea deprinderilor si atitudinilor ecologice fata de mediul inconjurator si natura, noi, cei de la catedra ne vom preocupa de urmatoarele aspecte:
– pastrarea curateniei in mediul apropiat, in parcuri, gradini, paduri cu diferite prilejuri;
– mentinerea integritatii arborilor si florilor;
– cunoasterea unor exemplare unice si a arborilor ornamentali sau cu valoare istorica;
– intretinerea spatiilor verzi;
– plantarea de pomi, de flori si ingrijirea lor;
– sa participe practic la protejarea mediului.
Sa luam ca motto al activitatii noastre, afirmatia lui Piaget „copilul trebuie lasat sa descopere el insusi adevarul actionand in mod practic, deoarece scopul scolii este de a forma creatori, inventatori si nu de a forma indivizi care sa capete ceea ce au invatat generatiile precedente”.
Note bibliografice
[1] Drucker P.F., 1999, Realitatile lumii de maine, Bucuresti, Editura Teora, 1999, p. 216.
[2] Mazilu M., Metodica predarii geografiei, Craiova, Editura Scrisul Romanesc, 1998, p. 87-89.
[3] Mazilu M., Ecologie si protectia mediului inconjurator, Timisoara, Editura Mirton, 2004, p. 28.
[4] Oprea C.L., Strategii didactice interactive, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 2006, p. 152.
[5] Rosenau J.N., Post-modernism and the social Sciences, Princeton, New-Jersey University Press, 1992, p. 248.
[6] Schoumaker B.M., Didactica Geografiei, Bucuresti, Editura All, 1994, p. 11.
Conf. Univ. Dr. Mirela Mazilu
Universitatea din Craiova
Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, Romania
