Eolienele din Dobrogea, o investitie profitabila dar nesigura

Realizarea celor cateva zeci de centrale eoliene in Dobrogea nu poate fi posibila decat in urma efectuarii unor studii de impact serioase, care sa releve daca acestea afecteaza sau nu mediul inconjurator.

Mai mult, aceste studii ar urma sa prezinte zonele optime pentru astfel de investitii, dar si arealele unde amplasarea instalatiilor eoliene ar trebui interzisa. Acesta este una dintre concluziile grupului de lucru initiat de Asociatia „Salvati Dunarea si Delta – Academia Catavencu”, care s-a desfasurat in timp de trei zile la Tulcea.
„In urma discutiilor din aceste zile, s-a ajuns la concluzia ca sunt necesare mai multe studii, studii care sa reprezinte atat partea legata de amplasarea de centrale eoliene, dar si studii sociale si economice. Toate acestea sa reprezinte documentele care ulterior sa fie puse cap la cap si sa se vada unde este cel mai bine sa fie amplasate aceste zone, in functie si de nevoile economice, sociale si de mediu”, a declarat Mihai Proca, reprezentantul Asociatiei „Salvati Dunarea si Delta – A.C”. Cu aceeasi ocazie, s-a mai anuntat ca Institutul de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunarii va livra Ministerului Mediului, pana la sfarsitul lunii noiembrie, un studiu privind zonele favorabile pentru amplasarea de instalatii eoliene, fara ca biodiversitatea sa fie afectata.
In aceeasi masura, si reprezentantii Asociatiei Producatorilor de Energie Eoliana au afirmat ca asociatia este dispusa sa cofinanteze astfel de studii, care sa-i ajute pe oamenii de afaceri sa aleaga zonele favorabile unor astfel de investitii.
„Din pacate, sunt zone unde s-a batut palma cu primaria, si apoi s-a dovedit ca din punct de vedere al mediului nu este O.K. In aceasta situatie este comuna Stejaru, care face parte din reteaua Natura 2000. Deocamdata este stopat procedeul. De asemenea, a mai fost o cerere de amplasare a unei astfel de centrale la Bestepe dar Consiliul Judetean s-a opus”, a mai spus Mihai Proca.
Reprezentantii societatii civile au spus, la finalul grupului de lucru „Centralele eoliene din Dobrogea”, ca aceasta zona are un potential turistic ridicat, care insa nu este valorificat suficient si ca este gresit ca autoritatile locale sa considere ca, astfel, concesionarea terenurilor pentru construirea unor centrale eoliene este singura solutie.

Sursa: Obiectiv Tulcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *