Este mai bine să plantăm copaci sau să lăsăm pădurea să se regenereze natural?

Statele s-au angajat să planteze miliarde de copaci. Însă studii de dată recentă arată că am subestimat puterea pădurii de a se regenera natural, pentru a combate schimbările climatice. 

Plantarea este la modă acum. În cadrul Forumului Economic Mondial de anul acesta de la Davos, Elveția, s-a cerut plantarea unui trilion de copaci. Într-una dintre puținele sale acțiuni de abordare a problemelor climatice, administrația Statelor Unite ale Americii a promis să contribuie, cu sprijinul mediului de afaceri și a unor ONG, prin plantarea a 855 de milioane de copaci pe o suprafață de aproximativ 2,8 milioane de acri (aproximativ 1,13 milioane hectare).

La rândul său, Uniunea Europeană a promis anul acesta încă 3 miliarde de copaci plantați, ca parte a Pactului Ecologic European (Green Deal). Angajamentele globale asumate prin Provocarea de la Bonn, din 2011, și Acordul Climatic de la Paris, din 2015, se referă la aproape 344 milioane hectare de pădure, în cea mai mare parte plantații noi. Suprafața este puțin mai mare decât teritoriul Indiei și ar găzdui circa un sfert de trilion de copaci. 

Plantarea este văzută ca o soluție vitală, naturală, pentru combaterea schimbărilor climatice, o modalitate de a temporiza schimbările în următoarele trei decenii. Însă mulți critici susțin că, acționând agresiv pentru a atinge obiectivele, se va crea ocazia pentru acoperirea a sute de milioane de hectare de teren cu  plantații monocultură dintr-o mână de specii comerciale, cu creștere rapidă și adesea non-native, cum ar fi salcâmul, eucaliptul și pinul. Alții se întreabă: De ce să mai plantăm, când putem lăsa pur și simplu pădurile din apropiere să însămânțeze și să colonizeze? Natura știe ce să crească și o face cel mai bine. 

Absorbția de carbon a pădurilor regenerate, subestimată

Un nou studiu publicat în Nature arată că estimările privind rata de acumulare a carbonului prin regenerarea pădurilor naturale sunt în medie cu 32% prea mici, respectiv cu 53% în cazul pădurilor tropicale. La studiu au colaborat 18 cercetători din sectorul academic și din organizații de mediu, însă aceste cifre sunt confirmate și de grupul interguvernamental al ONU pentru schimbările climatice. 

Studiul este cea mai detaliată încercare de a mapa locurile în care pădurile se pot regenera în mod natural și de a evalua potențialul acelor păduri de a acumula carbon. Cercetătorul Susan Cook-Patton a declarat pentru Yale Environment 360 că au fost analizate aproape 11.000 de măsurători ale absorbției de carbon din păduri regenerate, măsurători din circa 250 de studii din întreaga lume. Concluzia în urma acestei analize a fost că ratele de carbon acumulat variază cu un factor de 100, în funcție de climă, soluri, altitudine și teren. Diferențe semnificative au fost înregistrate chiar și în interiorul aceleiași țări, a precizat Cook-Patton. Pe lângă faptul că regenerarea naturală este de preferat din punctul de vedere al biodiversității, aceste păduri mai prezintă avantajul de a captura carbonul mai repede și mai sigur decât cele plantate de om. 

În cadrul studiului au fost identificate peste 675,8 miliarde de hectare de pădure care ar putea fi lăsată să se regenereze. Nu sunt incluse în acest calcul  terenurile cultivate sau construite, nici ecosistemele valoroase existente, cum ar fi pășunile și regiunile boreale.

Combinând maparea cu datele referitoare la acumulările de carbon, Susan Cook-Patton estimează că pădurile regenerate natural ar putea capta în biomasă și în sol 73 miliarde de tone de carbon până în 2050. Noile estimări permit comparații între potențialul reîmpăduririlor naturale și al plantărilor. 

Consider că plantarea își are sensul, de exemplu acolo unde solurile sunt degradate  și copacii nu mai cresc. Însă cred și că regenerarea naturală este mult subapreciată, spune cercetătorul Susan Cook-Patton.  

Natura repară mai repede decât oamenii

Partea pozitivă a regenerării naturale a pădurilor constă în faptul că nu necesită decât inacțiune din partea oamenilor. Natura lucrează în permanență și pe nevăzute, refăcând bucăți de pădure la marginea câmpurilor, pe pășunile abandonate, oriunde există o pădure degradată sau abandonată. Însă, pentru că nu e nevoie de elaborarea unor politici, nici de investiții, nici de monitorizare, lipsesc informațiile cu privire la dimensiunea fenomenului. Sateliții precum Landsat reușesc să identifice defrișările, care sunt bruște și vizibile, însă regenerarea ulterioară este mai lentă, mai greu de observat și rareori evaluată. 

Philip Curtis de la Universitatea din Arkansas a încercat recent să rezolve problema prin conceperea unui model care să prezică, din imagini satelitare, ce pierderi a provocat defrișarea și, prin urmare, potențialul de refacere a pădurilor. A descoperit că doar un sfert din pădurile pierdute au fost ocupate permanent de activități umane, de construcții, infrastructură sau agricultură. Celelalte trei sferturi au fost afectate de incendii forestiere, de schimbarea culturilor, de pășunat temporar sau tăiere și au, deci, potențial de regenerare naturală. 

Un alt studiu publicat în acest an, efectuat de Yunxia Wang de la Universitatea din Leeds, Anglia, relevă faptul că 72% din pădurea amazoniană arsă de către fermieri pentru a crea pășuni pentru vite nu este pădure virgină, așa cum se credea inițial, ci pădure regenerată. Confuzia, susține studiul britanic, a fost cauzată de creșterea rapidă catalogată, în mod eronat, în cadrul recensămintelor, ca degradare a unei păduri bătrâne. 

Pădurile se regenerează natural și în Statele Unite ale Americii, unde suprafața arabilă a scăzut cu o cincime în ultimii 30 de ani. Karen Holl, cercetător la Universitatea din Santa Cruz, afirmă că în urmă cu 200 de ani întreaga parte de est a Statelor Unite a fost defrișată, iar acum o mare parte din aceasta s-a refăcut fără acțiuni de plantare. Potrivit US Forest Service, în ultimele trei decenii pădurile regenerate din SUA au absorbit circa 11 procente din emisiile de gaze de seră produse aici. 

Ar trebui regândite politicile privind reîmpădurirea?

O trecere în revistă a peste 100 de proiecte de restaurare a pădurilor tropicale, realizată de Renato Crouzeilles de la Institutul Internațional pentru Durabilitate din Rio de Janeiro, a constatat că rata de succes a fost mai mare pentru pădurile secundare cărora li s-a permis să se regenereze în mod natural, decât pentru cele supuse tehnicilor de „restaurare activă” ale silvicultorilor. Cu alte cuvinte, plantarea poate adeseori să altereze rezultatele, de la numărul de specii de păsări, de insecte și de plante, până la dimensiunea coronamentului, densitatea copacilor și structura pădurii. Studiul lui Susan Cook-Patton a arătat că, și din punctul de vedere al potențialului de acumulare a carbonului, pădurile regenerate natural pot fi superioare celor plantate. 

Această nouă paradigmă științifică cere o regândire a politicilor naționale și globale. Plantarea unui trilion de copaci în următoarele trei decenii va fi o provocare logistică uriașă. Pentru a atinge această țintă, în fiecare secundă ar trebui să fie puși în pământ o mie de copaci, iar mai apoi toți aceștia să supraviețuiască și să crească. Ar costa sute de miliarde de dolari, dacă se iau în considerare costurile cu pepinierele, cu însămânțarea ș.a.m.d. În opinia unor cercetători, regenerarea naturală este mai ieftină și are mai mult sens. 

Autor: Fred Pearce

Traducere și adaptare: Gabriela Barbur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *