Europa creeaza zone “protejate” de organismele modificate genetic

Cu toata reticenta fata de OMG, UE autorizeaza importul de soia modificata genetic din SUA
* Statele vor putea “decupa” zone bio
zone protejate de OMG
Dupa mai bine de un an, la presiunea francezilor (care detin presedintia UE), ministrii Mediului s-au inteles sa dea un semnal puternic impotriva Organismelor Modificate Genetic. Mai exact, “cei 27” de oficiali au cazut de acord sa permita crearea de zone protejate, in care sa nu existe culturi de OMG si au adoptat alte patru masuri destinate sa vina in intampinarea ingrijorarilor privind astfel de culturi, informeaza AFP.

“Este vital ca tarile europene sa joace un rol activ in evaluarea riscurilor pe care le presupun OMG-urile”, a explicat comisarul european pentru mediu Stavros Dimas, la incheierea unei reuniuni ministeriale a UE.

Avizul EFSA ramane valabil

Cu toate acestea, spre nemultumirea unora dintre statele membre, expertiza pe care se bazeaza autorizarea culturilor de organisme modificate genetic va fi ca si pana acum incredintata tot Autoritatii Europene de Securitate a Alimentelor (EFSA), cu sediul la Parma (Italia). Singurul “amendament” asupra caruia s-a obtinut un acord in ceea ce priveste EFSA este ca autoritatea sa “asocieze in plus” organismele statelor membre, pentru evitarea dezacordurilor intre diferitele niveluri de decizie. In mai multe cazuri de OMG-uri, EFSA a fost criticata de lipsa unei cunoasteri complete a efectelor pe termen lung a OMG-urilor asupra sanatatii umane. Ministrii insa au preferat sa se dedice impactului OMG asupra mediului, cerand Autoritatii ca avizele “sa evalueze impactul asupra mediului pe termen mediu si lung a cultivarii OMG-urilor, mai ales cele care produc pesticide sau care rezista la erbicide”, noteaza France Presse.

Oficialii au preconizat si “fixarea limitelor comunitare de prezenta a OMG-urilor in semintele conventionale'”, care vor trebui “sa contribuie la garantarea pentru utilizatori a unei reale libertati de a alege” intre semintele rezultate in urma unor modificari genetice, cele conventionale si cele biologice.

“Cei 27” de ministri ai mediului au recomandat, de asemenea, “protectia, de la caz la caz, a zonelor sensibile si/sau protejate, precum si luarea in calcul a practicilor agricole specifice”, care ar putea fi afectate de catre dezvoltarea culturilor de OMG-uri.

Ei au cerut, de asemenea, sa fie luati in considerare si “factorii socio-economici” – precum crearea locurilor de munca – in cadrul procesului de autorizare a culturilor, cerand Comisiei Europene sa formuleze un raport pe aceasta tematica pentru iunie 2010.

Comisia a autorizat soia modificata genetic Monsanto

Insa, in timp ce ministrii europeni ai Mediului erau preocupati de impactul OMG-urilor asupra biodiversitatii, Comisia Europeana a aprobat, joi, un tip de soia modificata genetic, produsa de compania americana Monsanto (MON89788). Avand in vedere ca EFSA si-a dat avizul, Bruxelles-ul a autorizat importurile se soia MG pentru urmatorii zece ani, care rezista la unele ierbicide si da o productie mai mare la hectar. Comisia sustine insa ca MON89788 nu va fi cultivata pe campurile europene chiar daca este destinata si pentru alimentatie, si pentru hranirea animalelor.

Sursa: Gandul

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente