In Monitorul Oficial de luni a fost publicata Hotararea de Guvern nr. 138/2013 privind adoptarea unor masuri pentru siguranta alimentarii cu energie electrica, hotarare ce a starnit revolta instantanee a mediului de afaceri, in special a producatorilor de energie „verde” sau a producatorilor de energie, asa numita, „ieftina”.
Fara a intra in aspecte tehnice formale legate de legalitatea procedurii de adoptare a hotararii de Guvern, se pune problema, sub aspect substantial, daca aceasta respecta principiile stabilite de legislatia romaneasca si comunitara si, daca nu, ce anume nu este in regula.
Raspunsul la prima intrebare este, din pacate, negativ, si aceasta situatie este regretabila, cu atat mai mult cu cat interventiile recente ale statului in domeniul energiei electrice si al gazelor naturale s-au dovedit haotice, starnind chiar si reactiile energice ale Comisiei Europene.
In primul rand, trebuie intelese riguros masurile dispuse prin HG nr. 138/2013. Astfel, in principal, se acorda acces garantat la retelele electrice pentru energia produsa de centrala termoelectrica Mintia apartinand Complexului Energetic Hunedoara si cea produsa de Complexul Energetic Oltenia, iar, pe de alta parte, se impune Transelectrica obligatia de a asigura dispecerizarea cu prioritate a energiei electrice produse de aceste doua societati.
In al doilea rand, trebuie inteles faptul ca Legea energiei electrice si a gazelor naturale permite, pentru ratiuni legate de siguranta alimentarii cu energie electrica, sa se acorde, prin hotarare de Guvern, in anumite conditii, acces garantat la retelele electrice pentru energia electrica produsa in anumite centrale electrice care folosesc combustibili interni, cum sunt cele doua societati mentionate de HG nr. 138/2013.
Cu toate acestea, Legea energiei electrice, care sta la baza emiterii HG nr. 138/2013, nu este, sub acest aspect, conforma dreptului comunitar. Directiva europeana privind normele comune pentrupiata interna a energiei electrice prevede posibilitatea unui stat membru, pentru motive de siguranta a alimentarii, de a acorda prioritate la dispecerizarea instalatiilor de producere care folosesc combustibili indigeni.
Or, acordarea prioritatii la dispecerizare nu este acelasi lucru cu acordarea accesului garantat la retele electrice. Fara a intra in detalii prea tehnice, accesul prioritar semnifica faptul ca producatorii de energie electrica pot vinde si transporta energia electrica in orice moment, in timp ce accesul garantat semnifica faptul ca se garanteaza preluarea energiei electrice in retea.
Singura energie pentru care dreptul comunitar prevede accesul garantat este energia produsa din surse regenerabile de energie, si aceasta datorita schemei specifice de sprijin care exista la nivel comunitar, pentru acest tip de energie.
Din aceasta perspectiva, extinderea acordarii accesului garantat la energia produsa de termocentrale, prin Legea energiei electrice si HG nr. 138/2013, apare ca fiind contrara dreptului comunitar, cu atat mai mult cu cat Directiva privind normele comune pentru piata interna a energiei electrice tinde spre o armonizare maximala a pietei de energie electrica.
Pe de alta parte, chiar daca ar fi considerat ca aceasta extindere a fost realizata de statul roman in considerarea unui interes economic general, legat de o obligatie de serviciu public de furnizare a energiei electrice, fiind astfel justificata, aceasta masura ar fi trebuit sa respecte principiul proportionalitatii, conform jurisprudentei Curtii de Justitiea Uniunii Europene.
In acest sens, masura trebuie sa fie, in primul rand limitata ca timp si, in plus, autoritatile sa fie obligate sa reexamineze periodic necesitatea mentinerii acestei masuri. Or, desi sub aspect temporal HG nr. 138/2013 se va aplica in perioada 15 aprilie 2013 – 1 iulie 2015, nu exista niciun mecansim de reexaminare periodica a necesitatii mentinerii ei.
In plus, nu este foarte clar care este interesul economic general urmarit de Guvern si in ce masura aceasta hotarare nu depaseste acest interes. Ar fi interesat de studiat nota de fundamentare a hotararii de Guvern, dar, pana la data redactarii prezentei, aceasta nota nu se regasea pe site-ul Guvernului. In orice caz, instantele de judecata vor fi in masura sa aprecieze acest aspect, in cadrul unui control al legalitatii.
In final, ca o consecinta practica, tot consumatorul este cel afectat de aceste masuri, deoarce se crediteaza un tip de energie mai putin profitabil in detrimentul unei energii mai ieftine si mai „verzi”, ceea ce conduce la o crestere a preturilor. De asemenea, se descurajeaza investitiile in capacitatile noi, moderne.
Ingrijorator este faptul ca, pentru statul roman, aceasta pare a fi regula, iar nu exceptia.Bogdan Marculet, autorul acestui articol, este avocat in cadrul Niculeasa Law Office.
