Fazani de criza. Cum a ramas un fermier roman cu pasaretul lumii pe cap si-i place.

0
585

Tudor Manole ingrijeste singur o ferma de pasari exotice.pasari exotice

Tudor Manole are 58 de ani. A fost mecanic auto si a avut o firma de transport international, pana acum doi ani cand a vandut tot si s-a retras la marginea orasului, intr-o ferma improvizata, pe aproape un hectar de teren. Acolo creste cocori, fazani, pauni, lebede si rate mandarine, porumbei si pasaret de-ai locului, pentru clocit. Are cam o mie de pasari. I s-au tot inmultit fara a le putea vinde. Peste lipsa de pasiune a romanilor fata de pasaretul exotic, s-a mai asezat si criza. Cu cat trece timpul, cu atat intelege Tudor Manole ca situatia lui este fara iesire.

Oricum, omul nostru spune ca nu s-a apucat de crescut pasari ca sa faca afaceri tari. Le iubeste pur si simplu. De peste tot, pe unde umbla cu firma de transport international, dupa ’90 incoace, cumpara pasari. La inceput a avut fazani, apoi papagali, apoi pauni si ratuste mandarine. O vreme le-a tinut in gradina casei din cartier, apoi le-a mutat la ferma si s-a putut extinde.

Are sute de fazani, din cele mai spectaculoase specii, papagali vorbitori si cocori incoronati. Paunii sunt si ei tot mai multi, nici nu i-a mai numarat in ultima vreme. Omul are un fel de blazare care nu-i vine de la pasaretul colorat, ci de la „lumea asta care nu e de nici o isprava , cu ea nu te poti intelege!”.

Cu un an si mai bine in urma, l-a rugat pe primarul Boc sa-i dea voie sa faca doua alei, una la coborare si una la urcare, de la poarta spre voliere si inapoi, ca sa viziteze copiii ferma lui, fara bani. Atat, sa-i dea voie sa faca vizitabila voliera. Dar nu, Primaria nu i-a permis asa ceva! Avea nevoie de avize speciale si nu le-a obtinut. Doar ca, de atunci, este vizitat destul de des de Garda financiara si alte inspectorate locale. Prea des pentru ca Tudor Manole sa mai spuna ceva despre lupta lui de partea pasarilor. Nu are clienti, nu mai vinde pasaret. „Lumea nu are bani de mancare, dar de pauni si cocori!” Dar nici nu-i mai cauta.

Se intoarce spre papagali. Stau ciorchine albastre, verzi, rosii, pe ramurile unui copac improvizat in voliera. „Ce faci, drace?!”, il intreaba pe Coco. Coco caraie ceva, foarte aproape de vorba omului. Papagalii sunt ca ratele mandarine. Foarte fideli partenerului de viata. Isi aleg femela si gata, traiesc si mor o data cu ea. I s-a intamplat acum un an. Ea a murit, el a stat langa ea, nu a mancat nimic, pana s-a stins si el. Uneori mor pentru ea. Papagalii se bat pentru perechea lor. Daca nu pot sa o obtina, mor de suparare.

Tudor Manole ingrijeste singur ferma. In familia lui nimeni nu mai este pasionat de pasari. Sotia este farmacista, iar copiii au facut facultati, de tot felul, cate doua de fiecare, ca asa e moda acum. Nu vin la ferma decat daca ii roaga sa-l ajute la ceva. Are si nepoti, lor le place. „Pentru copii as fi vrut sa fac aici gradina publica”, spune Tudor Manole, „ei ar trebui educati sa iubeasca frumosul. Ia uitati-va la fazanul ala, cand iese la soare sa vedeti cate culori are pe pene, un vis! Copiilor le-ar placea, trec uneori cu autocarele si opresc sa vada. Imi pare rau ca nu am voie sa-i las, se uita la pasari printre gard. N-ar fi bine sa creasca fara sa stie ce este frumos si la casele lor mai tarziu, sa cumpere rate de plastic, sa le puna pe iarba. Cum fac acum parintii lor… O pasare e un suflet, cu cat ai mai multe in jurul tau, cu atat esti mai bogat.”

Arca lui Manole

Pasarile ii sunt dragi, asta e clar. Vorbeste cu ele si le da de mancare din banii casei, spre nemultumirea familiei. Dar nu le-ar putea parasi. Nu poti da drumul cocorilor pe campuri, nu poti slobozi papagalii vorbitori, ca pe niste pupeze de iarmaroc! Si atunci, ramai sa-i ingrijesti, sa le explici ca acolo intre gardurile de sarma, ca pe Arca lui Noe, vor astepta impreuna, sa treaca potopul crizei.

Sursa: Realitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.