La doi ani dupa dezastrul natural si accidentul nuclear, soldate cu zeci de mii de victime, povestile nipone au ca numitor comun nevoia de speranta • Ultimul pin ramas „in picioare” in parcul natural Takaoyama, dupa devastatorul tsunami din 11 martie 2011, a fost restaurat (foto) • Un vacar din perimetrul contaminat al centralei nucleare refuza sa-si abandoneze animalele pe care le are in grija • Studiile cele mai recente arata ca unul din sase japonezi este expus in continuare la pieire in caz de talazuri uriase
Cutremurul care a provocat giganticele valuri care au maturat coasta de est a Japoniei a fost nu doar unul dintre cele mai mari si mai complexe fenomene naturale fatale din ultimii ani, dar si, prin accidentele in lant, cu consecinte nefaste, pe care le-a declansat la centrala nucleara Fukushima-Daiichi, un avertisment cat se poate de serios privind vulnerabilitatile tehnologiei umane in fata fortelor naturii.
Pe 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudinea 9,03 grade pe scara Richter s-a produs in Pacific, cu epicentrul la 70 km est de Peninsula Oshika, regiunea Tohoku. Statisticile arata ca a fost cel mai mare din istoria Japoniei si unul din primele cinci din lume, cel putin incepand cu 1900, de cand intensitatea seismica este masurata stiintific. Cutremurul a mutat Insula Honshu – cea mai mare a arhipelagului nipon – cu 2,4 metri spre est. Socul tectonic a generat un tsunami ale carui valuri au depasit inaltimea-record de 40 de metri. Efectele cataclismului au fost devastatoare, atat ca pierderi umane, cat si ca pagube materiale. Peste 20.000 de oameni si-au pierdut viata, mai bine de un milion de cladiri au fost distruse sau avariate, 500.000 de oameni au fost stramutati din cauza radiatilor raspandite in atmosfera, dupa ce valurile au avariat centrala nucleara Daiichi. Pagubele materiale aproximate initial au fost de 40 de miliarde de dolari – aproape cat intreg bugetul Romaniei -, iar costurile economice ale dezastrului au fost, dupa estimarile Bancii Mondiale, de 235 de miliarde de dolari, cele mai mari din istoria dezastrelor naturale de pe Pamant.
O injectie cu rasina si speranta
Fala cetatenilor din localitatea Rikuzentakata, din prefectura Iwata, era parcul natural Takaoyama, cu extraordinara sa padure de pini. Dintre cei 70.000 de arbori, majoritatea cu o vechime de sute de ani, in urma tsunamiului din 2011 a ramas nefrant sau nesmuls din radacini doar unul. Supravietuitorul urgiei a fost botezat de localnici, la randul lor supravietuitori, „pinul-miracol”. Potrivit credintei animist-shintoiste, spiritul lumii dainuie in toate cele, ca o forma de rost. Copacul-metafora a devenit un loc de pelerinaj, pentru reculegere si intarirea sperantei.
Cam la un an si jumatate dupa tragicele evenimente, radacinile au ajuns sa nu-si mai poata extrage hrana din solul suprasaturat de sare, iar pinul a inceput sa moara. Decizia comunitatii a fost emotionanta: copacul a fost taiat pe componente, spre a fi imbalsamat – in linii mari, prin injectarea de rasini sintetice – pentru ca, intr-un final, sa fie reasamblat, in jurul unei armaturi de carbon, si replantat, in ciment, la fosta sa locatie. Astazi, la doi ani dupa cataclism, cei 27 de metri ai pinului-simbol domina din nou peisajul pustiit in 2011.
Intreaga intreprindere de dezinstalare si reinstalare a costat 1,6 milioane de dolari, cea mai mare parte din suma fiind acoperita din donatii. Cu prilejul acestei „operatii” s-a stabilit cu mare precizie si varsta copacului: 173 de ani. Restauratorii sai spun ca, in noua sa alcatuire, va rezista oricaror provocari ale naturii cel putin inca un secol.
Lectia lui Matsumura, samuraiul din iadul iradierii
Accidentul nuclear de la centrala din Fukushima a fost cel mai mare de acest gen de la Cernobil incoace. Sunt singurele catastrofe din aceasta categorie care au depasit nivelul maxim 7 pe scara nucleara. In ambele cazuri s-a degajat in atmosfera material radioactiv de sute de ori mai mult decat in cazul bombei de la Hiroshima, din august 1945, ce-i drept, la centrala de la Daiichi cam 40% din cantitatea emanata in 1986 in Ucraina sovietica. In urma exploziei de la Cernobil, s-au consemnat peste 60.000 de imbolnaviri, dintre care 9.000 de cancere fatale.
La Fukushima, prima si cea mai radicala dintre masuri a fost evacuarea populatiei, pentru a limita consecintele radiatilor ucigase. Din orasul Tamioka, la 4 km de centrala nucleara avariata, au fost dusi in siguranta circa 160.000 de locuitori. Unul singur a refuzat sa plece din orasul-fantoma: fermierul Naoto Matsumura (foto, jos). Desi a luat la cunostinta faptul ca se expune unui nivel radioactiv necrutator, barbatul de 52 de ani a decis sa ramana. A motivat ca ar fi nedemn (!) sa lase vitele pe care le avea in grija sa moara abandonate.
Prin darzenia sa si prin incapacitatea de a capitula in fata dezastrului, Naoto Matsumura a emotionat milioane de oameni de pe intreaga Planeta. Fara electricitate ori apa curgatoare, „vacarul radioactiv” are grija ca in fiecare dimineata sa hranesca cele 50 de vite si cei doi struti care au ramas in viata din fosta gospodarie. De asemenea, a luat „in custodie” si cimitirul fostei sale comunitati – spune ca il ajuta sa isi aminteasca de viata dinainte. In 2012, la un an dupa izolarea sa voluntara, din imprejurimile dezolante ale „zonei interzise” i s-a pripasit, pe neasteptate, un caine jigarit. Recunoscator, solitarul l-a botezat Kiseki, adica „Miracol”.
Japonia si „trambitele Apocalipsei”
Un eveniment precum cel de la Fukushima – produs prin actiunea conjugata a doua tipuri de vitregii, cea a naturii dezlantuite si cea a energiei nucleare scapate de om de sub control – reprezinta un apogeu al dezastrului pentru un popor care, oricum, traieste zi de zi sub amenintarea potopului. Cel mai recent studiu al Institutului pentru Prevenirea Dezastrelor al Universitatii din Nagoya, privind expunerea populatiei la valuri tip tsunami, arata ca 22 de milioane de japonezi (din totalul de 128 de milioane) ar putea fi ucisi in minutul unu al unei catastrofe naturale de tipul celei din 2011.
Multi ar deznadajdui cu o asemenea sabie deasupra capului. Nu si niponii, care, la asemenea provocari imense, cauta si, neincetat, gasesc solutii pe masura, deseori „miraculoase”. Ultimul imperiu al lumii, care chiar functioneaza si performeaza dupa regulile sale piramidale stravechi si implacabile, sfideaza amenintarile de orice fel si nu capituleaza. In ciuda costurilor dezastrelor si a cheltuielilor pentru prevenirea acestora, Japonia se afla pe locul trei in clasamentul marilor puteri economice ale Planetei (dupa SUA si China) si este primul dintre creditorii tuturor statelor lumii.
In plus, cata vreme mai exista „samurai” ca Naoto Matsumura, care sa nu-si abandoneze misiunea, chiar daca aceasta este de a nu lasa animalele sa moara in decrepitudine, ori o comunitate care sa-si „injecteze” speranta intr-un copac pe jumatate sintetic, Japonia nu are de ce sa-si plece urechile la prevestirile sumbre ale trambitasilor Sfarsitului Lumii.
Apollon Cristodulo
