Greenpeace organizeaza un tur de promovare a energiei regenerabile in Romania

Greenpeace inceput o campanie de promovare a energiei regenerabile in mai multe localitati din Romania, unde institutia va amplasa o turbina eoliana, panouri solare si prize alimentate cu energie solara si eoliana, potrivit unui comunicat transmis vineri de organizatia de mediu.
greenpeace
„Pentru o cat mai buna informare si constientizare la nivelul populatiei, ne propunem amplasarea unei turbine eoliene, a unor panouri solare si a unui instrument de gatit pe baza de energie solara. De asemenea, va fi amplasat un panou cu becuri si prize alimentate de energie solara si eoliana, unde doritorii isi pot incarca un telefon mobil sau un laptop”, a declarat coordonatoarea campaniei in Romania, Crisanta Lungu.

Astfel, potrivit comunicatului, vor fi organizate evenimente in Bucuresti (parcul Al. I. Cuza, din 10 iulie pana pe 11 iulie, ora 17:00), statiunea Mamaia (pe plaja H2O – 12 iulie), Cernavoda (Parcul Central – 13 iulie), Brasov (Piata Sfatului – 15 iulie), Cluj-Napoca (Parcul Central – 17 si 18 iulie) si Timisoara (Piata Traian – 19 iulie).

In aprilie 2009, Uniunea Europeana a aprobat o noua legislatie in domeniul energiei regenerabile, in vederea incurajarii dezvoltarii acestui tip de energie in Europa. Conform acestei noi legi, Romania trebuie sa creasca cota de energie regenerabila din domeniul electricitatii, producerii de caldura si din transport, cu 24% pana in anul 2020, de la circa 18% in prezent.

„Cu o strategie adecvata in acest domeniu, Romania poate atinge fara probleme cota de 24% energie regenerabila pana in anul 2020 si chiar sa atraga investitii care depasesc aceasta cota. Potentialul pe care Romania il are in domeniul energiei solare, eoliene, hidro, biomasa si geotermala este foarte mare”, a precizat Frauke Thies, expert pe politica energetica la Greenpeace EU.

Potrivit Greenpeace, in Danemarca 20% din necesarul de energie electrica este furnizat din energie eoliana, de exemplu, iar in Spania – 11%, reducand dependenta acestor tari de combustibili fosili sau de energia nucleara.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *