Zilele acestea, pe amplasamentul din vecinatatea terenului de fotbal din comuna Salva (perimetru situat in lunca Somesului), va incepe organizarea de santier in vederea executiei statiei de epurare a apelor uzate, obiectiv care va deservi atat localitatea, cat si orasul Nasaud si comuna Rebrisoara. Potrivit primarului Gheorghe Onul, investitia este cuprinsa in Masterplanul de dezvoltare a infrastructurii de apa si canalizare a judetului, finantata cu preponderenta din fonduri europene. Lucrarile vor cadea in sarcina firmelor Vanrol (Austria) si Hidro Canal (Spania), cele care au castigat licitatia.
„Valoarea de investitie se ridica la 4.837.530 de euro, finalizarea fiind planificata pana la sfarsitul acestui an”, a declarat primarul Salvei. Gheorghe Onul a mai precizat ca proiectul prevede si introducerea retelelor de canalizare stradala in localitate pe o lungime totala de 12.278 de metri si o cheltuiala de 3.506.640 de euro, lucrari care sunt estimate a se finaliza in cursul anului viitor.
La nivelul intregului judet, Masterplanul de dezvoltare a infrastructurii de apa si canalizare include investitii pentru extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in valoare de 91 de milioane de euro, adresandu-se unui numar de peste 155.000 de locuitori.