Un incident „semnificativ” s-a produs duminica la centrala nucleara din Gravelines, in Franta, fara consecinte pentru personalul centralei si fara sa polueze mediul inconjurator, se arata intr-un comunicat al autoritatii pentru siguranta nucleara (ASN).
„Nu exista nici un risc de poluare”, a declarat prefectura Nord.
Incidentul , care s-a produs in noaptea de sambata spre duminica, a avut loc in timpul operatiunilor de descarcare a combustibilului reactorului numarul unu al centralei, a declarat ASN intr-un comunicat.
Un dispozitiv pentru combustibil a ramas agatat de structurile interne superioare in cursul acestor opertiuni intrerupte, inainte de evacuarea cladirii reactorului si a zonei de izolare, conform regulilor de exploatare a reactorului, a adaugat ASN.
Conducerea centralei si conducerea regionala a EDF nu au putut fi contactate imediat pentru a comenta informatiile.
EDF lucreaza la pregatirea operatiunilor de repunere in functiune a dispozitivului in pozitia sa normala, potrivit unui comunicat al ASN.
ASN clasifica provizoriu acest incident la nivelul unu pe scara INES (International nuclear event scale), numerotata de la zero la sapte.
Autoritatea pentru siguranta nucleara aminteste ca un incident de aceeasi natura s-a produs in septembrie 2008 la centrala nucleara exploatata de EDF din Tricastin, situata in comuna Saint-Paul-Trois-Chateaux din Drome.
Sursa: Mediafax