Procesul de reorganizare si infiintare a celor doua companii din energie – Electra si Hidroenergetica – a fost aprobat, vineri, in Adunarile Generale Extraordinare ale Actionarilor.
„In urma acestor sedinte, a fost aprobat procesul de reorganizare si infiintare a celor doua companii de catre adunarile generale ale tuturor societatilor, cu exceptia Complexului Energetic Craiova, la care sedinta Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor a fost amanata pana la solutionarea cauzei introduse de Fondul Proprietatea la Tribunalul Dolj”, anunta Ministerul Economiei.
Sindicatul Hidrosind si-a exprimat pozitia cu privire la acest subiect, si anume ca AGA de vineri nu ar trebui sa aiba loc, deoarece infiintarea celor doua companii nu mai este posibila, dupa ce Fondul Proprietatea, care este actionar, a castigat procesul impotriva Complexului Energetic Craiova, prin care a obtinut suspendarea fuziunii acestei societati cu celelalte entitati pentru formarea noilor companii.
Principalele motive de ingrijorare tin de lipsa generala de planificare, atat de necesara pentru ca un proiect de asemenea anvergura sa fie incununat de succes, precum si de riscul ridicat de aparitie a unor probleme suplimentare in viitor in cazul in care procesul de implementare nu se deruleaza corespunzator, potrivit reprezentantilor companiei.
Prima dintre cele doua noi companii energetice, Electra, ar urma sa includa centrala nucleara Nuclearelectrica, termocentralele Turceni, Rovinari si Craiova, o parte din compania Hidroelectrica si firma de minerit Compania Nationala a Lignitului Oltenia.
A doua, Hidroenergetica, va cuprinde centralele termoelectrice Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti si restul centralelor hidroelectrice, inclusiv Portile de Fier de pe Dunare. Fondul Proprietatea este actionar in majoritatea companiilor implicate in acest proiect.