INTERVIU Roser Domenech, Comisia Europeana: In cazul Romaniei, vorbim de o presiune privind combaterea schimbarii climatice mai mare decat a avut Germania. Pentru ca presiunea pe voi este “acum!”.

“Lupta impotriva schimbarilor climatice trebuie vazuta ca o sansa de a iesi din criza economica. E vorba de a ne adapta, de a promova tehnologii noi. Acum sau niciodata!”, a declarat pentru HotNews.ro Roser Domenech, responsabila campaniei Play to Stop – Europe for Climate. “Romania va trebui sa se schimbe si sa se adapteze mult mai repede. Nivelul de adaptare trebuie sa creasca exponential. Iar cei care au mijloacele vor trebui sa ajute la atingerea acestei adaptari cat mai repede. Schimbarea trebuie sa aiba loc in 10-15 ani”. Saptamana aceasta, Comisia Europeana a organizat la Copenhaga a treia parte a campaniei Play to Stop – Europe for Climate, care vizeaza popularizarea in randul tinerilor a angajamentului si rolului de lider pe care le are Uniunea Europeana in lupta impotriva schimbarilor climatice.Roser Domenech Amado

Cosmin Navadaru: Care a fost scopul urmarit de campania Play to Stop – Europe for Climate? Cum a evoluat campania?
Roser Domenech: Campania a inceput in iulie, anul acesta. Am mai lucrat intr-o campanie de comunicare pentru schimbarea climatului. Comisia Europeana a fost activa si in trecut, dar o campanie foarte formala, tipica, orientata doar pe media, poate fi usor rigida. Acum era un subiect care trebuia sa intereseze mai ales pe tineri. Am avut posibilitatea de a lucra cu MTV. Dar a existat un semn de intrebare prima oara cand am lucrat cu ei, mai ales ca urma o campanie neobisnuita, foarte activa: concerte, ambasadori…

La inceput – trebuie sa recunosc – am fost usor sceptica: incotro ne indreptam? Dar cred ca raspunsul din partea publicului si al presei au aratat ca mergem pe calea cea buna. Noi trebuie sa demonstram ce face Uniunea Europeana si cum dirijeaza acest proces de lupta impotriva schimbarilor climatice. De asemenea, sa obtinem participarea tinerilor.

C.N.: E de ajuns ce s-a facut pana acum?
R.D.: In primul rand nu stim ce o sa obtinem prin conferinta de la Copenhaga. Procesul nu va fi final, foarte probabil. Nu cred ca vom obtine ceva imediat. Poate ca e mai mult decat o campanie de determinare a constientizarii unei probleme. Cred ca de azi mai multi oameni vor deveni mai ingrijorati de schimbarile climatice. Oamenii nu vor mai fi zice doar: “e o problema”, ci mai degraba se vor axa pe gasirea unei solutii. Cum sa gaseasca actorii cheie internationali o cale de a lua masuri.

C.N.: Pot deveni oamenii constienti de problemele climatice printr-o astfel de campanie?
R.D.: Eu sunt din Spania si stiu cat de greu a fost in primii ani sa incerci sa implementezi, sa trezesti o astfel de mentalitate pro-clima. Dar asta e doar o scuza pentru a nu face asa ceva. Cand vine vorba de schimbarea climatica, orice actiune e valabila, acceptabila. Unii sunt pregatiti, sunt in regula, sunt pregatiti sa faca lucruri esentiale, altii sunt mai putin pregatiti. Dar important este sa incerci sa faci ce trebuie, sa contribui. Multiplicand asta de milioane de ori, in toate sectoarele, se pot vedea rezultate. Acum ajungem la punctul unde oamenii fac totul mai mult din reflex. Inainte, ei se gandeau. Dar cum ii inveti? Ideea e ca trebuie sa devenim noi constienti, noi si generatia noastra. Si, desigur, generatiile care vor veni.

C.N.: A fost afectata Play to Stop – Europe for Climate de criza economica?
R.D.: Da, dar lupta impotriva schimbarilor climatice si criza nu sunt neaparat contradictorii. Lupta impotriva schimbarilor climatice trebuie vazuta ca o sansa de a iesi din criza economica. E vorba de a ne adapta, de a promova tehnologii noi. Acum sau niciodata!

C.N.: Nu ar trebui sa va axati pe anumite tari in ce priveste aceste campanii? Caci e destul de clar ca tari precum Danemarca sunt mult mai constiente de probleme climatice decat tari ca Romania, care trateaza usor superficial acest subiect sau nu il trateaza deloc.
R.D.: Play to Stop – Europe for Climate a fost promovata in 11 tari, deci nu acopera toata Uniunea Europeana. Unele dintre tari, precum Romania, au fost alese tocmai pentru ca era nevoie sa determinam constientizarea problemelor climatice de catre locuitorii tarilor respective. Am avut doar trei concerte – al doilea in Budapesta, aproape deci de Romania.

De ce doar trei? Pentru ca nu am avut resurse pentru a plati pentru mai multe, de aceea am tintit numai catre anumite tari. Tragand linie – concertul e un pretext: ce aducem la oameni sunt programele, relatiile media, ceea ce fac ambasadorii. Intr-un concert astepti sa participe 700-1000 de oameni, direct! Fara sa mai spunem de ce vei face dupa, de cum vei folosi concertele pentru a atrage atentia oamenilor. Si, prin asta, atragerea atentiei lor catre probleme mult mai importate. Da, daca am fi putut face mai multe concerte, sigur ca am fi facut si in Romania si Bulgaria – tarile care sunt inapoi in privinta luptei contra schimbarilor climatice.

C.N.: In Romania, multi sunt constienti ca e bine sa ai o atitudine pro-reciclare, dar se resemneaza la gandul ca “degeaba sunt eu un bun european, cand autoritatile oricum nu au implementat un sistem real de reciclare. Colectam, dar nu reciclam!”.
R.D.: E normal sa fii usor sceptic. Cand esti obligat sa faci ceva, dar nu vezi efectele imediat… e descurajant. Dar cand ti se dau ca exemple “asta, asta si asta”, la final intelegi ca se face ceva… Cred ca toata lumea trebuie sa simta ca el/ea contribuie intr-adevar.

C.N.: Cam in cati ani preconizati ca ar putea o tara ca Romania sa ajunga la nivelul Germaniei sau Marii Britanii, in ce priveste lupta contra schimbarilor climatice?
R.D.: Depinde. In cazul Romaniei, vorbim de o presiune privind combaterea schimbarii climatice mai mare decat a avut Germania. Pentru ca presiunea pe voi este “acum!”. Romania va trebui sa se schimbe si sa se adapteze mult mai repede. Nivelul de adaptare trebuie sa creasca exponential. Iar cei care au mijloacele vor trebui sa ajute la atingerea acestei adaptari cat mai repede. Toata lumea face un efort, nu numai cativa. Germania si Marea Britanie vor trebui sa contribuie la adaptarea aceasta. Nu e nevoie sa mergi in Africa pentru a vedea efectele schimbarii climatice. Cred ca iti poti face o imagine foarte repede chiar aici, in Europa. Cu alte cuvinte, schimbarea trebuie sa aiba loc in 10-15 ani. O schimbare adevarata, care sa conteze!

Sursa: HotNews

Articole similare

Substanțe chimice periculoase, din ambalajele de plastic, în farfuria noastră și în organismul uman

Peste 20 de substanțe chimice periculoase asociate cu ambalajele de mâncare au fost descoperite în cantități mari în corpul uman, în cadrul...

Care este viziunea partidelor asupra problemelor de mediu. Analiză Greenpeace înainte de alegeri

Greenpeace România a analizat programul principalelor partide politice pe mediu, climă, energie și emisii din transport, în prag de alegeri parlamentare. Acestor...

Coca-Cola Company, PepsiCo și Nestlé, al treilea an consecutiv pe podiumul celor mai mari companii care poluează cu plastic

Coaliția internațională Break Free From Plastic (BFFP) a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă virtuale, raportul anual privind auditul de...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,668FaniÎmi place
89CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente

Substanțe chimice periculoase, din ambalajele de plastic, în farfuria noastră și în organismul uman

Peste 20 de substanțe chimice periculoase asociate cu ambalajele de mâncare au fost descoperite în cantități mari în corpul uman, în cadrul...

Care este viziunea partidelor asupra problemelor de mediu. Analiză Greenpeace înainte de alegeri

Greenpeace România a analizat programul principalelor partide politice pe mediu, climă, energie și emisii din transport, în prag de alegeri parlamentare. Acestor...

Coca-Cola Company, PepsiCo și Nestlé, al treilea an consecutiv pe podiumul celor mai mari companii care poluează cu plastic

Coaliția internațională Break Free From Plastic (BFFP) a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă virtuale, raportul anual privind auditul de...

De ce sistemul de garanție-returnare este o formă de responsabilitate extinsă a producătorilor?

Pe ai cui umeri cade responsabilitatea în cadrul sistemelor de garanție-returnare? În decursul anilor de când se implementează aceste sisteme, au existat...

„Reprezentanții industriei și comercianții ar trebui să perceapă sistemul de garanție-returnare mai degrabă ca o mare oportunitate”

CursDeGuvernare.ro a organizat în cursul săptămânii trecute o conferință pe marginea proiectului de hotărâre privind sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi,...