Autoritatile judetene din Olt au depus pe Programul Operational Sectorial Mediu doua proiecte, ambele aprobate, care au o valoare de 97,3 milioane euro. Unul dintre acestea, privind Sistemul integrat de management al deseurilor in Olt, este implementat de Consiliul Judetean, si are o valoare de 30 milioane euro, din care 20 milioane fonduri europene nerambursabile.
Implementarea proiectului se va derula pe o perioada de trei ani, avand ca obiective: constructia depozitului ecologic de deseuri de la Balteni, cu o capacitate de 3,5 milioane metri cubi, statii de sortare de 29.000 tone, patru statii de transfer, rampe de colectare si containerele, care vor fi in numar de 4.500 fiecare in mediul rural, iar in mediul urban peste 1.700 fiecare.
Astfel, colectarea deseurilor in orase va fi de suta la suta, iar in mediul rural de 95%. Sase din cele 12 licitatii au fost lansate, iar procedurile pentru constructia depozitului ecologic urmeaza sa fie finalizate in zilele urmatoare.