Pasarile migratoare mai pot fi vazute la Batca Doamnei sau Pangarati pana la sfarsitul acestei luni. Bobocii de lebada sunt priviti de localnici ca niste ciudatenii din cauza penajului diferit si sunt confundati cu alte pasari de apa.
Nemtenii care vor sa vada lebedele de pe lacurile din judet mai au cateva zile la dispozitie. Temperaturile scazute din primavara aceasta au facut ca pasarile sa mai fie inca prezente pe intinderile de apa din apropiere de Piatra Neamt.
Puii de lebada, o atractie
„Migratia lebedelor pe lacurile de pe cursul mijlociu al Bistritei incepe in octombrie si se termina la sfarsitul lunii februarie sau, ca in acest an, in martie”, a precizat Carmen Gache, presedinte al Societatii Ornitologice Romane. Pasionatii pot vedea la Batca Doamnei sau Pangarati lebede, dar si puii acestor pasari, care sunt considerati o ciudatenie. Din cauza culorii diferite de aceea a adultilor, puii de lebada sunt confundati cu alte pasari de apa. „Am fost, zilele acestea, cu barca pe lacul Batca Doamnei si am observat o pasare ciudata, pe care nu am mai vazut-o niciodata. Este ca o lebada, dar are penele roscate pe spate si pe cap”, ne-a spus Mihai Bulai, pescar din Piatra Neamt.
Lebedele vin din Africa
Riveranii lacurilor populate cu lebede nu stiu de existenta puilor. „Sunt multe lebede pe lac, dar nu am vazut niciodata sa aiba si pui”, a spus Verginica Morosanu, care locuieste de doi ani pe malul lacului Pangarati, in satul Oantu.
Specialistii sustin ca lebedele dobandesc culoarea alba a penajului abia dupa doi ani. „Puii de lebada de vara au varsta cuprinsa intre unu si doi ani si un penaj gri sau brun-roscat. Ei vin impreuna cu parintii din locurile de cuibarit, din Delta Dunarii sau Nordul Africii”, a explicat profesoara Carmen Gache.
Luna trecuta, 150 de studenti ai Facultatii de Biologie din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza” din Iasi au participat la o actiune de monitorizare a pasarilor de pe Bistrita.
Peste 1.500 de lebede in Neamt
Actiunea de moniztorizare a pasarilor de apa s-a desfasurat in judet pe lacurile Batca Doamnei, Vaduri si Pangarati, care sunt cartiere de iernat pentru pasarile de apa. Au fost observate 5.700 de exemplare din 27 de specii de pasari. Dintre aceste pasari de apa, 1.450 au fost lebede de vara, iar 150 lebede de iarna.
Sursa: Adevarul