Mediu: Apa curata in majoritatea destinatiilor de vacanta din UE

Mediu: Apa curata in majoritatea destinatiilor de vacanta din UE

Vesti bune daca aveti de gand sa petreceti o vacanta la plaja in Europa, in aceasta vara. Dintre apele pentru scaldat din Uniunea Europeana, 92,1 % indeplinesc acum standardele minime de calitate a apei prevazute de Directiva privind apa pentru scaldat. Aceste ape includ si lacul Serpentine din Londra, care va gazdui mai multe evenimente olimpice, printre care se numara proba de maraton inot in ape deschise si proba de inot din cadrul triatlonului.

Rezultatele provin din ultimul Raport anual privind apa pentru scaldat al Agentiei Europene de Mediu (EEA) si al Comisiei Europene, care descrie calitatea apei inregistrata in ultimul an in peste 22 000 de zone de scaldat (plaje, rauri si lacuri) din toata Europa.

Comisarul pentru mediu, Janez Potočnik, declara: „Imi face placere sa constat ca, in Europa, calitatea apelor pentru scaldat ramane, in general, superioara si s-a imbunatatit fata de anul trecut. O majoritate clara a europenilor este preocupata de probleme privind calitatea apei si doreste mai multe informatii despre acest subiect. Prin urmare, trebuie sa actionam in continuare pentru a asigura adecvarea apelor noastre pentru toate utilizarile legitime – de la scaldat, la baut – precum si sanatatea ecosistemului acvatic global.”

Jacqueline McGlade, profesor si director executiv al Agentiei Europene de Mediu, a spus, de asemenea: „Calitatea apei de care dispun plajele si alte zone de scaldat este una din cele mai importante preocupari de mediu ale cetatenilor europeni. Dar in mai multe tari exista inca probleme cu poluarea provenind din agricultura si din apele uzate menajere, asa ca sunt necesare mai multe eforturi pentru ca publicul sa beneficieze de apa sigura si curata.”

Conform raportului, in 77,1 % din zone calitatea este excelenta, adica respecta cele mai stricte valori orientative, ceea ce reprezinta o imbunatatire de 3,5 puncte procentuale fata de datele anului trecut. Aproximativ 93,1 % din apele pentru scaldat costiere au fost clasificate ca fiind „suficiente”, sau respectand valori obligatorii mai putin stricte, ceea ce reprezinta o crestere de 1 %. Mai putin de 2 % din apele pentru scaldat au fost neconforme.

Cipru, Croatia, Malta si Grecia au avut rapoarte excelente privind apa din zonele de scaldat; in toate aceste tari, peste 90 % din zonele de scaldat se conformeaza celor mai stricte valori orientative (calitate excelenta), iar restul respecta valorile obligatorii. La celalalt pol, Tarile de Jos, Bulgaria, Letonia, Luxemburg si Belgia au avut o proportie relativ scazuta a zonelor care se conformeaza valorilor orientative mai stricte, in special in cazul apelor interioare.

Calitatea apei in cele mai populare destinatii de vara din Europa a fost, in general, buna, peste 90 % din zonele de scaldat conformandu-se valorilor obligatorii. In Spania, Italia si Portugalia, peste 80 % din zonele de scaldat au o calitate excelenta a apei.

Calitatea globala a apelor pentru scaldat din UE s-a imbunatatit considerabil din 1990 pana in prezent. Procentul zonelor de scaldat costiere care nu respecta dispozitiile Directivei privind apa pentru scaldat a scazut de la 9,2 % in 1990, la 1,5 % in 2011. Procentul zonelor de scaldat de pe apele interioare, care nu respecta valorile obligatorii, s-a redus de la 11,9 % in 1990, la 2,4 % in 2011, ultimul fiind unul din cele mai scazute procente inregistrate pana in prezent.

Context

In Europa, apa pentru scaldat trebuie sa fie conforma cu standardele stabilite de Directiva privind apa pentru scaldat din 2006, care trebuie pusa in aplicare pana in decembrie 2014. UE publica anual un raport de sinteza privind calitatea apei pentru scaldat, pe baza rapoartelor pe care statele membre trebuie sa le transmita inainte de sfarsitul anului precedent. Pentru raportul din acest an, toate cele 27 de state membre, precum si Croatia, Muntenegru si Elvetia, au monitorizat si au raportat calitatea apei pentru scaldat, tinand seama, cele mai multe dintre ele, de noile dispozitii.

Doua treimi din zonele de scaldat s-au situat in ape costiere, iar restul, in rauri si lacuri. Cele mai multe ape pentru scaldat costiere se gasesc in Italia, Grecia, Franta si Spania, in timp ce Germania si Franta au cele mai multe ape pentru scaldat interioare.

Laboratoarele au analizat nivelurile atinse de anumite tipuri de bacterii, inclusiv de enterococii intestinali si Escherichia coli, care pot indica prezenta poluarii provenind, in principal, de la apele uzate menajere sau de la deseurile din fermele de crestere a animalelor. Zonele sunt clasificate ca fiind conforme cu valorile obligatorii, conforme cu valorile orientative mai stricte, sau neconforme.

Cetatenii europeni pot obtine informatii despre calitatea apei din zona preferata de scaldat accesand site-ul sistemului de informare privind apele europene Water Information System for Europe (WISE). Site-ul permite utilizatorilor sa descarce date si sa consulte harti interactive. Publicul poate, de asemenea, sa comunice starea apelor locale utilizand site-ul Eye on Earth.

Pentru mai multe detalii, a se vedea:

Raportul privind apa pentru scaldat in UE, 2012, care include date si harti.

Site-ul web al Agentiei Europene de Mediu dedicat apei pentru scaldat

Site-ul web al Comisiei Europene dedicat apei pentru scaldat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *