Romania exporta 80% din productia de miere obtinuta in sistem ecologic, principalele piete fiind Germania si tarile nordice, a declarat, vineri, la Targul National al Mierii, consilierul Ministerului Agriculturii, Daniela Rebega.
Daniela Rabaga a precizat ca pentru 2011 estimeaza o productie de miere obtinuta in sistem ecologic cu cel putin 5% mai mare decat in 2010, in conditiile in care a crescut atat numarul producatorilor inregistrati in sistem, cat si numarul de familii de albine.
„Numarul apicultorilor romani aflati in conversie sau certificati ecologic a inregistrat o crestere de la 867 in 2010 la 927 anul trecut, in timp ce numarul familiilor de albine a ajuns anul trecut la 106.525 fata de 98.100 de familii de albine in 2010”, a explicat consilierul MADR. Cei mai multi producatori in sistem sunt in Mures – 104, cu 14.000 familii de albine si in Brasov – 11.500 familii.
Apicultorii care aleg sistemul ecologic sunt sprijiniti de UE
Potrivit sursei citate, intrarea in sistem ecologic presupune respectarea unor reguli stricte si certificarea ulterioara a stupilor, familiilor de albine si a productiei de catre un organism de certificare acreditat de MADR.
Reprezentantul MADR a precizat ca apicultorii pot primi un sprijin din partea UE pentru conversia catre sistemul ecologic din fondurile totale alocate de UE agriculturii ecologice.
„Anul trecut apicultorii din sistem au beneficiat de 378.000 de euro din cele 3 milioane de euro alocate agriculturii ecologice din Romania, dar am solicitat la Bruxelles o majorare a acestei sume cu inca un milion de euro”, a subliniat aceasta.
Editia a sasea a Targului National al Mierii si-a deschis vineri portile pentru trei zile, pe platforma Apicola Baneasa, in incinta Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura, in prezenta presedintelui Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania (ACAR), Ioan Fetea si a secretarului general adjunct al MADR, Nicoleta Stefanescu. Peste 90 de apicultori din diverse zone ale tarii si-au anuntat prezenta la acest targ.