
Zacamantul de la Rosia Montana trebuie exploatat, dar este important modul in care se realizeaza, a afirmat, luni, Mihai Tudose, ministrul propus pentru portofoliul Economiei, Comertului si Turismului, la audierile in comisiile de specialitate din Parlament.
‘Pozitia mea personala este ca orice exploatare, orice resursa minerala, daca exista decizia politica si oportunitatea de a fi exploatata este in regula, cum faci acest lucru este alt subiect. Cu ce o faci, in ce masura o faci, cu cine o faci, in ce conditii economice? Aceasta este adevarata discutie. Nu am procedat foarte bine la prima incercare cu Rosia Montana intrucat am ajuns la concluzia ca nu sunt bune cianurile si nu mai trebuie exploatat zacamantul. Asa este, nu trebuie exploatat zacamantul cu cianuri, insa zacamantul de aceea il avem, ca sa il exploatam’, a spus Mihai Tudose.
Acesta considera ca exista pe planeta o multime de tehnologii, care ar putea permite exploatarea in siguranta a zacamantului si ca pana la urma se va gasi o solutie fericita. ‘Daca nu o gasim, mai asteptam pana se inventeaza’, a adaugat Mihai Tudose.
Mihai Tudose, propus pentru functia de ministru al Economiei, Comertului si Turismului, a primit luni aviz favorabil, cu 37 de voturi pentru, din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament.