Dezvoltarea transporturilor pe Dunare este una din prioritatile Uniunii Europene, pentru care sunt alocate si fonduri pe masura. Problema este ca deocamdata Romania nu s-a aratat interesata de dezvoltarea unor proiecte in acest domeniu.
Conform senatoarei Adriana Ticau, vicepresedinta a Comisiei de Transporturi a Parlamentului European, chiar si in Carta Alba referitoare la dezvoltarea transporturilor europene pana in 2010, transportul naval, pe apele interioare, dar si cel maritim, impreuna cu transportul pe calea ferata, sunt considerate prioritati si 70% din proiectele transeuropene de transport se refera la aceste domenii.
„Exista Proiectul Naiades, dedicat transportului fluvial, care cuprinde linii de finantare inclusiv pentru modernizarea flotelor si exista Programul Marco Polo, care a fost aprobat pentru a 2-a etapa a sa si care are ca obiectiv transferarea in procent cat mai mare din transportul rutier in transport naval”, spune Adriana Ticau.
Existenta acestei prioritati este confirmata si de alt membru a Comisiei de Transporturi a PE, deputatul britanic Brian Simpson, care a declarat la Galati ca PE considera ca transportul naval pe apele teritoriale este foarte important si exista preocupare pentru modernizari prin inlocuirea flotelor uzate. Brian Simpson a anuntat ca, la initiativa Adrianei Ticau, in cursul anului 2008 Comisia de Transporturi si Turism a PE va vizita Dunarea si Delta Dunarii, pentru a evalua situatia existenta.
Sursa: Romania Libera