Moscova sprijina proiectul Rosatom privind constructia primei centrale nucleare in Egipt

    Moscova sprijina proiectul Rosatom privind constructia primei centrale nucleare in Egipt

    Moscova este dispusa sa sprijine prin credite de stat proiectul companiei nationale Rosatom privind constructia primei centrale nucleare in Egipt. In afara de aceasta, Rusia s-ar putea ocupa de comercializarea energiei electrice produse la aceasta centrala.
    Creditele de stat constituie un mijloc standard de a garanta finantarea proiectelor pe termen lung in domeniul energeticii nucleare, in timp ce controlul asupra desfacerii productiei permite recuperarea investitiilor, noteaza cotidianul rus Kommersant.
    Rusia ii propune Egiptului credite pentru constructia primei sale centrale nucleare, a anuntat ministrul comertului si industriei al Egiptului, Rachid Mohamed Rachid, in urma unei intrevederi avute cu omologul sau rus Viktor Hristenko.
    Potrivit oficialului egiptean, Moscova si-a exprimat disponibilitatea de a oferi atat credite de stat, cat si credite din partea bancilor de stat. Suma exacta a creditelor oferite nu a fost precizata. Ministrul egiptean a adaugat ca Rusia a propus o schema prin care o companie rusa sa se ocupe de constructia, de administrarea centralei, precum si de comercializarea energiei electrice poduse, dupa ce respectiva centrala va trece in proprietatea Egiptului.
    In urma cu cativa ani, costul constructiei viitoarei centrale era evaluat la 1,5-1,8 miliarde de dolari, insa initial Egiptul planuia sa construiasca o centrala cu o capacitate mai mica, de 600 MW. Costul centralelor atomo-electrice, construite de Atomstroiexport (structura a Rosatom, care construieste centrale nucleare in strainatate), variaza foarte mult in functie de conditiile locale.
    Intr-o serie de proiecte, partea rusa este dispusa sa cedeze pana la 70% din lucrari antreprenorilor locali. De exemplu, ultimul proiect al Rosatom – centrala Belene din Bulgaria, cu doua reactoare – a fost evaluata in decembrie la 6,4 miliarde de euro, in timp ce proiectul unei centrale cu un singur reactor ce ar urma sa fie construita in Armenia, in conditii de seismiciate crescuta – la 5 miliarde de dolari.
    Egiptul va anunta, la inceputul lui 2011, o licitatie pentru constructia centralei nucleare cu o capacitate de 1GW in zona Dabaa. Companiile vor putea inainta cereri de inscriere timp de sase luni, dupa care o alta jumatate de an Egiptul va lua o decizie. In mod cert, Rusia pretinde sa castige licitatia.
    Utilizarea creditarii de stat sau de garantii financiare ale statului constituie un mijloc standard de sprijinire a cererilor pentru constructia unor centrale nucleare in strainatate.
    Rusia a apelat la acest gen de creditare in cazul constructiei de centrale nucleare in China si Turcia. De asemenea, la inceputul lui 2010, Moscova a propus sa accelereze, cu ajutorul unor credite in valoare de 2 miliarde de euro, realizarea proiectului Belene din Bulgaria, din care se retrasese principalul investitor – compania germana RWE, precizeaza Kommersant.
    Unul dintre obiectivele principale ale companiilor care se ocupa de constructia de centrale nucleare il constituie cautarea de „bani lungi” si fixarea parametrilor pentru restituirea investitiilor. Termenul pentru finalizarea constructiei poate ajunge la 5 ani, iar recuperarea cheltuielilor poate dura decenii: de exemplu, in cazul Belene, presedintele Rosatom, Serghei Kirienko, estimeaza ca recuperarea cheltuielilor va dura 20 de ani.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *