Nagy Iosif, noul presedinte al ANPM, va evalua activitatea agentiilor pentru protectia mediului

Ministrul Mediului il sustine pe Nagy Iosif, insa ii cere responsabilitate in indeplinirea obiectivelor Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului.Nagy Iosif

Noul presedinte al Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Nagy Iosif, si-a propus sa evalueze activitatea din agentiile teritoriale pentru protectia mediului, in scopul stabilirii prioritatilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului si Padurilor.

Cu aceasta ocazie, ministrul i-a urat succes noului presedinte in coordonarea ANPM si a agentiilor regionale si locale, subliniind ca este loc de mai bine in desfasurarea activitatilor.

„Aveti sustinerea mea, dar cer in schimb responsabilitate fata de activitatile derulate”, a spus ministrul Laszlo Borbely. „Doresc sa incurajez agentiile sa profite de fondurile europene nerambursabile, in vederea imbunatatirii performantelor”, a adaugat ministrul Mediului si Padurilor.

In cuvantul sau, noul presedinte al ANPM i-a multumit ministrului pentru increderea acordata si a dat asigurari ca se va implica in imbunatatirea activitatii agentiilor de mediu din Romania.

„Intentionez sa vizitez agentiile teritoriale pentru protectia mediului, in vederea evaluarii activitatii acestora si stabilirii prioritatilor viitoare. De asemenea, doresc mobilizarea echipei din ANPM pentru identificarea si implementarea de proiecte viitoare pentru protectia mediului”, a declarat Nagy Iosif.

Sursa: Realitatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *