Numarul fermierilor care activeaza in sistemul ecologic ar putea ajunge la 20.000

Numarul fermierilor care activeaza in sistemul ecologic ar putea ajunge la 20.000

Numarul fermierilor care activeaza in sistemul agriculturii ecologice ar putea ajunge anul acesta la 20.000, estimeaza presedintele Asociatiei Operatorilor din Agricultura Ecologica „Bio Romania”, Marian Cioceanu, citat de Agerpres.

„Practic, am intrat in ultima luna pentru inregistrarea ca fermier in sistemul agriculturii ecologice. Sfarsitul lunii mai este data limita pana la care un fermier se poate inscrie la Directia Agricola ca operator si, din semnalele pe care le avem, credem ca anul acesta vom atinge cifra de 20.000 de fermieri”, a declarat, miercuri, la Salonic, Marian Cioceanu.

Potrivit acestuia, anul 2011 a fost unul remarcabil pentru agricultura ecologica din Romania.

„Cred ca suntem pe locul 1 in lume la procentul de crestere a numarului de fermieri certificati inregistrati oficial la Ministerul Agriculturii in sistem ecologic. Acest procent este de 300%. Noi speram in 2012 la o dublare a numarului, ceea ce in valoare absoluta este sa depasim performanta de anul trecut, adica de la 7.000 de ferme ecologice noi sa avem anul acesta 10.000”, a subliniat Cioceanu.

Presedintele Bio Romania a declarat, miercuri, in conferinta „Agricultura ecologica – sensul divin al agriculturii?”, organizata la Salonic, ca numarul producatorilor de produse ecologice s-a triplat in ultimii doi ani, ajungand la 10.000, de la 3.300, unul dintre motive fiind si sprijinul acordat acestora de Uniunea Europeana.

„Am reusit ca in 2010 sa facem o reparatie a sistemului legislativ si de strategie in domeniul agriculturii ecologice. La momentul aderarii la Uniunea Europeana, Romania era singura tara din UE fara subventii pentru agricultura ecologica, iar din 2008 am reusit sa determinam Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale sa obtinem in 2010 subventii pentru micii fermieri care trec de la agricultura conventionala la agricultura ecologica, iar in 2011 am avut bucuria sa constatam ca am ajuns pe locul 1 in lume. S-a triplat numarul de operatori. De la 3.300, am ajuns la 10.000 de fermieri certificati in sistem ecologic, insa, asa cum subventiile sunt dedicate celor mici, aceasta triplare a fost facuta pe seama micilor fermieri”, a explicat el.

Cioceanu a atras atentia ca este evident ca sistemul conventional bazat pe ingrasamant chimic si pe substante de combatere chimica a daunatorilor a demonstrat ca, pe termen scurt, mareste productia, este benefic pentru productie, dar nu si pentru calitatea productiei. Pe termen mediu si lung s-a demonstrat foarte clar ca acesta afecteaza resursele – solul, apa si biodiversitatea. In viitoarea Politica Agricola Comuna 2014 – 2020 sistemul de subventie este orientat catre unul care sa asigure o degradare minimala sau o conservare a solului, apei si biodiversitatii.

„Ultimele directive si reglementari europene au interzis foarte multe categorii de substante de combatere chimica in agricultura si, astfel, de la cateva mii de substante de combatere s-a ajuns la 200, iar aceste substante de combatere permise in agricultura conventionala, gradul lor de toxicitate si de risc este unul mult mai scazut fata de ceea ce a fost acum 5 – 10 ani, deci constatam ca intreaga PAC a Europei se indreapta spre aceasta zona de agricultura ecologica, dezvoltare durabila”, a conchis presedintele Asociatiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *