O barja sub pavilion bulgar s-a rasturnat in Dunare

O barja sub pavilion bulgar s-a rasturnat in Dunare. Incidentul a avut loc in dreptul localitatii Dubova, Mehedinti. Barja era incarcata cu peste doua mii de tone de minereu de fier.
dunare
Barja a lovit stancile la intrarea in zona Cazanelor Superioare, iar gaura produsa este foarte mare.

„Imediat s-a si rasturnat. Minereurile de fier s-au pierdut in apele Dunarii. Ancheta este inceputa de capitanul portului Orsova si apoi vom vedea cum organizam dezesuarea si scoaterea barjei de acolo. Nu exista victime”, a declarat Mihai Ghiba, Capitania Zonala Drobeta Turnu Severin.

„Zona respectiva se numeste si Minerva, pentru ca in urma cu mai multi ani, acolo a avut loc primul mare incident, al unei nave numite Minerva. Lovirea stancilor in Cazane se intampla rar, in ultimul deceniu au fost doar trei situatii, dar avariile sunt foarte mari”, a precizat Mihai Ghiba.

Comandantul navei a efectuat manevre de aducere din amonte spre aval a barjei afectate, pentru a reforma convoiul in Golful Dubova. Barja a fost impinsa spre malul romanesc si se afla ancorata in dreptul kilometrului fluvial 974.

Toata incarcatura aflata in barja s-a pierdut in apele fluviului. Potrivit Capitaniei Orsova, in Golful Dubova se poate observa, pe o suprafata de circa 4.000 mp, o pata de culoare rosie, cel mai probabil cauzata de rugina de la incarcatura care a cazut in apa.

La fata locului s-au deplasat reprezentanti ai Agentiei pentru Protectia Mediului Mehedinti, Garzii de Mediu Mehedinti si cei ai Apelor Romane.

Barja esuata facea parte din convoiul bulgaresc Sredna Gora, avand in componenta un impingator si sase barje.

In aceasta zona s-au intamplat foarte rar incidente, majoritatea avand loc spre varsarea Dunarii in Marea Neagra.

Sursa: Realitatea TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *