O uriasa scurgere de petrol de la o platforma ruseasca ameninta ecosistemul din zona Marii Barents. Ecologistii rusi se tem ca pasarile migratoare care urmeaza sa soseasca in zona si-ar putea gasi adaposturile poluate iremediabil.
Scurgerea s-a produs vineri la un zacamant estimat la 200 de milioane de tone de petrol, si a continuat si in urmatoarele zile. Ancheta este, deocamdata, in plina desfasurare, dar este luata in calcul o eroare umana. Poluarea a afectat, pana acum, o suprafata de 7.500 de metri patrati. Regiunea este aproape nelocuita, dar se afla la doar cateva zeci de kilometri de Marea Barents, unde vara sosesc sute de mii de pasari migratoare.
ALEXEI KNIZHNIKOV, ofiter pentru politici de mediu:
„Vreau sa cred ca petrolul nu va ajunge in apele marii. Dar daca acest lucru se va intampla, situatia va fi grava. Zapada se va topi in curand, pasarile migratoare se vor intoarce, asa ca ne vom confrunta cu serioase probleme ecologice.”
Accidentul s-a produs la exact doi ani de la o catastrofa ecologica similara: explozia unei platforme petroliere in Golful Mexic, in care 11 oameni si-au pierdut viata.