Oprescu resusciteaza cu lopata simtul civic al cetatenilor

Primarul general, Sorin Oprescu, a plantat arbusti sambata, in gradinita unui bloc din sectorul 6, pentru a mobiliza cetatenii sa se implice in campania „Capitala creste verde”.
oprescu
Din furnicarul de jurnalisti si directori ai Primariei Capitalei, singurii care au lipsit au fost locatarii blocului. Acestia au preferat sa se planga de la fereastra.

Inarmat cu o lopata si o sepcuta verde, Oprescu a fost ajutat mai ales de voluntarii organizatiei Green Revolution care au plantat 2.000 de fire de arbusti si au ajutat la vopsirea scarii de bloc. „Nu cred ca bucurestenii au nevoie de un exemplu, dar ii invit sa-si aduca aminte ca vor sa traiasca in conditii decente”, a spus Oprescu, remarcand ca se pastreaza cutuma „cinci cu mapa, doi cu sapa”.

„Am pus doi nuci si un castan si au fost taiati cand erau cam atat”, s-a plans o locatara cu broboada, oprita cu sacosele in drum. Intrebata daca actiunea primarului va impulsiona cetatenii sa puna mana pe cazmale, femeia a ridicat din umeri neincrezatoare si a raspuns evaziv ca, de 49 de ani de cand sta in zona, ea e singura care face curatenie.

Totusi, primarul general a avut parte si de incurajari. „In numele Asociatiei de locatari si al locuitorilor din cartierul Giulesti, 90% rapidisti, va rugam sa nu candidati la prezidentie si sa ramaneti primar inca 60 de ani”, a declamat presedintele asociatiei. El a profitat de ocazie si a solicitat sprijinul primariei in legatura cu un cetatean care creste in spatele blocului gaini si capre.

Bucurestenii, somati sa mature trotuarul

Sorin Oprescu a atentionat ca, in urma unei dispozitii menite sa scoata simtul civic din bucuresteni, inspectorii primariei vor incepe, de astazi, actiuni de control si vor lua la puricat activitatile cetatenesti din cartiere.

Potrivit dispozitiei de pe 13 martie, primariile de sector se vor ocupa de refacerea spatiilor verzi si a locurilor de joaca.

La curatenie sunt obligati sa participe si agentii economici care ar trebui sa zugraveasca fatadele, sa spele geamurile si sa-si curete terenurile pe care le detin, inclusiv caile de acces, parcarea si trotuarele aferente. La fel ar trebui sa procedeze si asociatiile de locatari.

Febra curateniei ar trebui sa-i cuprinda inclusiv pe angajatii Administratiei La curi, Parcuri si Agrement, responsabila cu salubrizarea din parcuri si intre ti nerea mobilierului urban si a zonelor florale. De asemenea, angajatii RATB, Romtelecom, Apele Romane, Administratiei Cimitirelor si Luxten au fost invitati sa se ingrijeasca, macar in perioada campaniei, de aspectul zonelor in care isi desfasoara activitatea.

Campania de curatenie, initiata de organizatia Green Revolution, se deruleaza in perioada 15 martie-15 aprilie, cand 100 de blocuri si 100 de spatii verzi vor fi reamenajate.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *