Petrom va investi pana la 23 mil.euro,fara TVA, in decontaminarea a 8 depozite de produse petroliere

Producatorul de titei si gaze Petrom, detinut de Grupul OMV din Austria, va investi intre 15,5 mil. euro si 23,2 mil. euro, fara TVA, in decontaminarea a opt depozite de produse petroliere, pentru inlaturarea reziduurilor din sol si apa freactica,lucrari pentru care va organiza o licitatie deschisa.Petrom

Cele opt depozite, care au fost deja demolate, se afla la Adjud, Giurgiu, Reghin, Titu, Ludus, Vaslui, Gaesti si Macin. Lucrarile de decontaminarea se vor desfasura intre 5 ianuarie 2010 si 4 ianuarie 2013.

Petrom va achita aceste servicii din surse proprii, urmand ca apoi costul lucrarilor sa fie rambursat Petrom, conform Legii 555/2004.

Companiile interesate trebuie sa depuna cererile de participare pana la 27 noiembrie, data la care vor fi deschise ofertele. Ofertantii trebuie sa depuna o garantie de buna executie de 10% din valoarea contractului fara TVA.

Petrom este cea mai mare companie romaneasca de petrol si gaze, cu activitati in sectoarele Explorare si Productie, Rafinare si Marketing, Gaze Naturale si Energie. Petrom exploateaza rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 0,9 miliarde barili echivalent petrol, are o capacitate maxima anuala de rafinare de opt milioane tone si circa 550 de statii de distributie carburanti in Romania. Compania detine, de asemenea, o retea internationala de 269 benzinarii, localizate in Republica Moldova, Bulgaria si Serbia. In anul 2008, cifra de afaceri a Petrom a fost de 4,552 milioane euro, EBITDA (Venituri Inainte de Dobanzi, Taxe, Deprecieri si Amortizari) a fost de 969 milioane euro.

OMV detine 51,01% din actiunile Petrom. Grupul OMV activeaza in 13 tari din Europa Centrala in domeniile de Rafinare si Marketing si in 17 tari in sase regiuni de baza in domeniul de Explorare si Productie. Ministerul Economiei detine 20,64% din actiunile Petrom, Fondul Proprietatea detine 20,11%, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare 2,03%, iar 6,21% apartin actionarilor minoritari.

Sursa: NewsIn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *