Cetatea Poienari din judetul Arges, cunoscuta drept si „cuibul de vulturi al vitejilor de demult”, cetate care facea parte, cu veacuri in urma, dintr-un lant de fortificatii ce aparau hotarul nordic al Tarii Romanesti, va fi cucerita cat de curand de peturi si gunoaie.
Situata la patru kilometri in aval de Barajul Vidraru, construita in stanca, la o altitudine de 850 de metri, Cetatea Poienari atrage anual zeci de mii de turisti. Prea putini dintre ei respecta codul bunului-simt, si anume acela de a respecta padurea si, in general, natura. Altfel nu se explica miile de peturi si gunoaie aruncate chiar la poalele muntelui. Ca sa ajungi la cetatea construita de Vlad Tepes trebuie sa te incumeti sa urci aproape 1.500 de trepte. Turistii nerabdatori se hidrateaza probabil inainte si, ca sa nu urce cu sticlele dupa ei, prefera sa le arunce in „locul special amenajat” de alti turisti, la fel de prost educati.
O mare parte din vina o poarta si autoritatile, pentru ca primul cos de gunoi se afla in varful muntelui, la o casuta unde Muzeul orasenesc Curtea de Arges a realizat o expozitie permanenta numita „Cetatea Poienari”, si care prezinta istoria cetatii medievale.
Ar fi lesne de inteles ca este foarte greu ca respectivele pubele sa fie golite la timp, pentru ca angajatii risca sa faca atac de cord daca ar sta sa urce si sa coboare zilnic 1.500 de trepte, chiar si de mai multe ori. Tocmai de aceea, s-a apelat tacit la bunul-simt al turistilor, bun-simt care se invata in primii ani de viata, cand mergi in primele excursii cu parintii.
Si mergem mai departe la Barajul Vidraru, unde intanim aceeasi specie de turisti. Vrajiti de ideea de a se imortaliza in poze, avand in spate barajul, turistii emancipati arunca repede, la intamplare, servetelele de la sandvisuri, sticlele de suc sau de bere si, evident, chistoacele de tigari. Important e ca au cu ce se lauda la prieteni si nu le pasa ca in urma lor ramane un peisaj dezolant.
Si mai exista o specie de turisti, probabil din randul adolescentilor fugiti de acasa. Sunt cei care isi scrijelesc numele pe stanci, pe pietre, pe pereti, pe orice. Mai nou, am vazut ca se inscriptioneaza in natura si numarul de inmatriculare al masinii, sa vada lumea ce smecheri de smecheri au trecut pe acolo.
Fenomenul va putea fi starpit doar de turistii care inteleg ca si nepotii si stranepotii lor trebuie sa vada unde a trait in secolul al XV-a Vlad Dracul sau sa admire frumusetea Transfagarasanului, fara sa faca slalom printre gunoaie.
Sursa: Jurnalul National
