Unul dintre cele mai bune texte literare pe care le-am citit vreodata este incontestabil scrisoarea unui sef de trib indian ( Pieile Rosii) adresata Presedintelui SUA in anul 1894, ca raspuns la cererea acestuia de a le cumpara o parte din pamanturi.
Iata cateva fragmente:
” Cum s-ar putea vinde sau cumpara cerul ori caldura pamantului? Ideea ni se pare stranie.
Daca prospetimea aerului si murmurul apei nu ne apartin, cum le putem vinde?
Pentru poporul meu nu exista un colt al acestui pamant care sa nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeste, un mal nisipos, o bruma intinsa in mijlocul padurii intunecate, totul este sfant in ochii si in memoria celor din poporul meu.
Seva care urca in arbori poarta in ea credinta Pieilor Rosii; fiecare luminis si fiecare insecta sunt sacre pentru memoria si credinta poporului meu.
Cand albii merg la ceruri si uita locul natal, mortii nostri nu- si uita niciodata acest pamant frumos, pentru ca el le este mama. Noi facem parte din pamant si el face parte din noi.
Florile sunt surorile noastre, cerbii, caii, vulturii sunt fratii nostri; crestele stancilor, roua preeriilor, caldura din pieptul poneilor si omul apartin aceleiasi familii.
Acest pamant este sacru pentru noi.
…………………………………………………………………………………
Noi stim ca omul alb nu intelege modul nostru de a vedea lucrurile. Pentru el o palma de pamant face cat oricare alta, pentru ca el este un strain care vine in noapte, isi ia de pe pamant ceea ce ii trebuie si il paraseste. Pamantul nu-i este frate, ci dusman. Isi uita mormantul tatalui sau si isi creste copiii fara dragoste de pamantul natal… El trateaza pe mama sa, pamantul, si pe tatal sau, cerul, ca pe lucruri care se pot cumpara, jefui sau vinde, asemenea oilor si perlelor colorate. Lacomia sa va saraci pamantul si-l va lasa pustiu.
Eu nu stiu nimic, modul nostru de a trai difera de al vostru ( …. ) .
Nu exista un colt linistit in orasele omului alb. Nicaieri nu se aude cresterea ierbii primavara sau bataia aripilor de fluturi.
Dar poate ca este asa pentru ca eu sunt un salbatic si nu inteleg.
………………………………………………………………………..
Toate lucrurile sunt legate intre ele.
Spuneti copiilor vostri ca pamantul de sub picioarele lor nu este altceva decat cenusa stramosilor nostri … Invatati- i pe copiii vostri ceea ce noi i- am invatat pe ai nostri – pamantul este mama noastra si ceea ce se intampla pamantului, noua ni se intampla si se intampla copiilor pamantului. Daca omul batjocoreste pamantul, pe sine se batjocoreste.
Noi o stim de mult – nu pamantul apartine omului, ci omul apartine pamantului.
Noi o stim bine – toate lucrurile sunt legate intre ele, asa cum sangele face legatura intre membrii aceleiasi familii.
… Nu omul a tesut panza pamantului; el este doar un fir. Tot ceea ce el face cu panza pamantului, lui isi face. Nici omul alb care are un Dumnezeu … nu poate sa nu impartaseasca acest destin comun.
…………………………………………………………………….
Dupa toate, noi suntem probabil frati si surori. Exista ceva pe care noi il stim bine si pe care omul alb il va sti poate intr-o zi: Dumnezeul nostru este acelasi cu al vostru.
……………………………………………………………………
Este sfarsitul vietii si inceputul supravietuirii. ”
Textul este mult mai lung si implicit mai frumos decat aceste fragmente.
Cand il citesti si mult dupa ce il termini de citit esti acolo, in lumea ” salbaticilor” , care privita asa, este o lume minunata.
M- am intrebat desigur, de ce oare acest text mi- a placut, m- a marcat o buna bucata de vreme.
Ca tehnica de creatie si analiza la rece a acestei tehnici, neconstientizata de autor, e clar: sinceritatea autorului si adevarurile pe care le spune simplu, incarcatura afectiva puternica a fiecarui cuvant, nu pot sa nu claseze textul in randul celor mai frumoase din lume.
Reflectand la acest text n- am putut sa nu ma gandesc la cei care, datorita sistematizarii oraselor din intreaga lume in perioada anilor ‘ 45- prezent au trebuit sa- si paraseasca niste confortabile locuinte in mijlocul naturii in favoarea monstruaselor blocuri de locuinta ” civilizate” . N- am putut sa nu- mi amintesc lacrimile din ochii mamei cind imi spunea: ” Sa stau eu acolo intre patru pereti! Sa nu vad eu dimineata lumina soarelui! Sa n- auzi tu o pasare cantand, sa nu vezi o albina fara sa- ti fie frica de ea! Si primavara? Cum sa nu vezi florile in gradina? Si cum sa nu poti sa te uiti la livada? ” .
” Niste tarani! ” a picat dur replica data de cei ce voiau cu orice pret sistematizarea…
Da, niste tarani, dar in sensul frumos al cuvantului. Niste tarani, care, de cand sunt pe cale de disparitie si-au facut aparitia fenomene negative binecunoscute in relatia cu natura, in relatiile interumane.
Textul pe care l-am citat in fragment aici a fost citat de nenumarate ori in nenumarate ocazii si totusi nu s-a banalizat.
Prezentarea de petitii celor considerati indreptatiti a le primi si rezolva, este insa demult banalizata. Iar cand se parea ca intr- adevar nimic nu se mai poate face, ca in mod inevitabil pamantul trebuie sa dispara fiindca sistemul monstruos creat de om s- a intors impotriva omului, iata ca apar totusi solutii.
Una dintre ele, ce poate la prima privire va starni zambete aici, este crearea cu ceva ani in urma, a unei institutii la nivel de Organizatie a Natiunilor Unite : Institut du Nouveau Monde, care are planificat de pilda ca pana in 2015 sa actioneze in asa fel incat sa nu mai existe saracie lucie. Este doar una dintre directiile in care SE ACTIONEAZA.
http://hdr.undp.org/en/humandev/learnmore/title,10152,en.html
Stiati acest lucru? Foarte probabil ca nu.
Cum si eu am aflat abia de curand, ma bucur sa impartasesc cu voi acest lucru. Iata ca totusi inteleptii acestei planete nu dorm pe laurii lor, cum am crezut o buna vreme, ci au facut un inceput, un pas in a vedea ce se intampla pe planeta, ce nu e in ordine si ce ar trebui facut.
O alta initiativa sub egida INM despre care va voi vorbi in articolul urmator este MAREA DECLARATIE.
Autor: Maria Balasa