Poluantii toxici din iazurile de decantare distrug raurile din Maramures

Maramuresul detine peste 65 de milioane metri cubi de reziduri poluante provenite din industria miniera in noua din cele 25 de iazuri de decantare care exista in judet. Specialistii Directiei Apelor Somes-Tisa sunt ingrijorati ca deseurile ar putea sa ajunga in rauri si sa produca grave accidente ecologice, astfel incat au inceput o campanie de informare despre cat de nocive pentru mediu sunt deseurile miniere.

Directia Apelor Somes-Tisa (DAST) si-a propus sa atraga atentia asupra impactului negativ pe care il au activitatile miniere asupra resurselor de apa, chiar si dupa intreruperea activitatii de productie.

In opinia directorului DAST Marius Minzat, trebuie facute planuri de interventie clare pentru ca situatii de genul celei de la Colbu II din toamna acestui an, cand a fost facut o bresa in peretele iazului pentru prevenirea unui accident ecologic, sa nu se mai repete.

Inchiderea si ecologizarea minelor sunt greu de realizat si nu elimina complet sursele de poluare, apele de mina reprezentand, in continuare, surse de deteriorare a calitatii apei, a aratat Minzat.

In Maramures, cursurile de apa afectate sunt Cisla (aval de EM Baia Borsa), Turt (aval de EM Turt), Cavnic (aval EM Cavnic), Ilba (aval EM Ilba) si Sasar (aval de exploatarile miniere din zona Baia Mare).

„Constatam, in practica, dificultati in procesul de inchidere a fostelor iazuri de decantare, in realizarea lucrarilor necesare pentru perioada de conservare, stabilizare si ecologizare, asa cum sunt prevazute in documentele de inchidere. In aceasta situatie, acestea continua sa reprezinte surse de risc ridicat”, a subliniat directorul DAST.

Sursa: emaramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *