Poluare cu acte in regula

Reteaua Nationala de Monitorizare a Calitatii Aerului a fost inaugurata zilele trecute, la Copsa Mica, de Attila Korodi, ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile. In valoare de 14 milioane de euro, reteaua este una dintre cele mai moderne din Europa.

Ministrul Mediului a promis ca va amplasa si in Copsa Mica un panou care sa faca publice datele monitorizarii.

Poluarea din Copsa Mica, a devenit, de citeva zile, vizibila. La propriu. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a inaugurat Reteaua Nationala de Monitorizare a Calitatii Aerului. „Faptul ca am ales Copsa Mica drept locatie, nu este un lucru intimplator. Vom afla adevarul, care este aerul pe care il respiram si calitatea acestuia. Cu totii stim ca, de fapt, calitatea aerului reprezinta o problema cam pentru toate zonele urbane. Ideea este ca noi trebuie sa diminuam acest pericol real. Si aceasta retea este chiar un pas important in acest sens. Trebuie sa identificam gradul de poluare, care vine atit de la instalatii industriale, de la combinate sau de la trafic”, a explicat Korodi.

Investitie pentru oameni

Multumit ca orasul pe care il conduce primeste in sfirsit atentia autoritatilor de mediu, primarul Tudor Mihalache este de parere ca principalii beneficiari sint locuitorii din Copsa, care vor sti cu exactitate ce aer respira zilnic. „Aceasta investitie arata, practic, preocuparea Ministerului Mediului pentru Copsa Mica, una din zonele poluate ale tarii. Aceasta retea a fost special conceputa pentru a ajuta oamenii, in general. Acestia traiesc in poluare, iar viata lor este cea mai importanta pentru noi. Daca ceva conteaza cu adevarat, acela este omul, orice secunda are importanta”, a afirmat edilul.

Nu se „desparte” de Copsa

In Sibiu mai exista alte trei statii similare celei din Copsa. Toate analizeaza indicatorii de poluare a aerului, oxizii de azot, oxidul de carbon sau pulberile in suspensie, dar si unele date legate de meteorologie. Cea de la Copsa difera prin faptul ca nu are compusi organici volatili, dupa cum explica Stelian Naicu, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Sibiu. Tot acesta vorbeste si despre initiativa ministrului de a amplasa un panou electronic si in Copsa Mica. „Toate datele vor fi puse pe un panou de afisaj, care este identic cu cel din oras, situat in vecinatatea fostului sediu al Primariei Sibiu. Probabil, acest panou va fi pus la punct pina in luna martie a anului viitor”, spune Stelian Naicu

Attila Korodi, ministrul Mediului : „Poate nu multi dintre noi isi pun problema asupra faptului ca simplul praf poate avea un impact negativ aerului pe care il respira. Aceasta retea este una flexibila, conceputa in asa fel incit sa poata fi extinsa mai tirziu, daca este cazul”.

Sursa: Monitorul de Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *